Dragi mămici, tătici, bunici!

În "Grădina grădinăreilor",
portița spre poienița în care CREIERUL a fost tema săptămânii
s-a deschis în fiecare zi cu o întrebare formulată de educatoare.
Fiecare întrebare a trezit curiozități care mai de care mai istețe și îndrăznețe
pentru a-l face pe orice inimos mare.
Grija pentru odihnă și somn a fost pe primul plan.

Toate câte s-au întâmplat, cu iubire s-au arătat.
Le-am descoperit în sunete muzicale, dar și rostite în șoaptă și din ce în ce mai tare.
 De luni până vineri, rând pe rând,
ne-au stimulat curiozitatea câte o ceșcuță drăguță:

Ceșcuța cea Roșie
Ceșcuța cea Oranj
Ceșcuța cea Galbenă
Ceșcuța cea Verde
Ceșcuța cea Albastru
Ceșcuța cea Indigo
Ceșcuța cea Violet

și câte un clopoțel colorat cu iubire alintat:

Clopoțel Do cel Roșu
Clopoțel Re cel Oranj
Clopoțel Mi cel Galben
Clopoțel Fa cel Verde
Clopoțel Sol cel Albastru
Clopoțel La cel Indigo
Clopoțel Si cel Violet
Clopoțel Do cel Alb.

Fiecare inimos prezent la întâlnirea noastră
 și-a îmbogățit  "sertărașul cu amintiri"
cu un set de șapte perechi de pijamale colorate.
Dacă sunteți atenți veți vedea că sunt două grupuri:
pentru cel de la roșu la albastru, au lucrat împreună
o mână de educatoare și o mână de inimos curios.
Pentru grupul de pijamale indigo la violet,
mâna de inimos a lucrat singură sub comanda creierului și mai curios.
Se vede că avem nevoie de multe repetări, însă, ar trebui să știți cât de mult ne place
să ne jucăm cu Lala - Pensula și surioarele ei, Sea - Vopsea, Pa - Apa în Can - Borcan - Năzdrăvan.

 Muzică, mișcare, culoare, miros, pipăit ...
...  poezii, povestioare ... grupe de jucării mari, mici și mijlocii,
rostirea sunetelor ”s” și ”ș” (suflă rece, suflă cald!)...
Ne-am jucat de-a ”să fim atenți la toate simțurile”.
Ne-am odihnit și chiar am dormit.
  Pentru creier e foarte bine.

Iată concluziile uneia dintre dicuții:

În timpul zilei facem multe lucruri. Alergăm și ne jucăm. 
Asta înseamnă că, adesea, corpul tău muncește mult. 

Și în timpul zilei te gândești la tot felul de lucruri.
Asta înseamnă că și capul tău lucrează mult.

Ești obosit când corpul și capul tău au muncit mult. 
Pentru a fi în formă este important să te culci seara devreme, 
iar dacă ai ocazia să tragi un pui de somn și ziua - somnul de frumusețe.

Iată un joc senzorial și de mișcare preferat de către cei mai mulți copii:

Iată, două povești care să ascută mintea inimoșilor!

Bucle-Negre şi cele trei vrăjitoare

(Elisabeth Herbert; Aude Gertou)

Bucle-Negre este o fetiţă drăguţă cu păr negru şi cârlionţat.

Mama i-a spus că nu e bine să meargă singură prin desişul întunecat al pădurii.

Dar Bucle-Negre nu a ascultat-o pe mama şi, într-o zi, a plecat să culeagă flori în pădure.

O narcisă, două narcise, trei narcise!

Iată un minunat buchet de narcise pentru mama!

Când a vrut să se întoarcă acasă, fetiţa nu a mai găsit drumul.

Se lăsase noaptea când a zărit printre copaci o căsuţă veche şi părăsită. Se apropie, împinge uşa care scârţâie puternic şi apoi intră. Căsuţa arăta cam ciudat pe dinăuntru. Peste tot erau găuri de şoricei, iar pe sub masă alergau gândăcei.

Lângă foc a zărit trei cazane cu poţiune magică: unul mare, unul mijlociu şi unul mic.

S-a apropiat încet şi a gustat poţiunea magică din cazanul mare în care erau prea mulţi ochi de broască.

Apoi, a gustat şi poţiunea magică din cazanul mijlociu. Aici erau prea mulţi solzi de şarpe.

S-a apropiat de cazanul cel mic şi a gustat din poţiunea magică care i s-a părut foarte gustoasă. A băut din ea până ce a golit tot cazanul.

Când poţiunea magică a fost terminată, fetiţei i s-a făcut somn de îndată.

În cea de-a doua cameră când a întrat, a zărit, agăţat de tavan, un hamac mare din pânză de păianjen. Apoi, un hamac mijlociu tot din pânză de păianjăn şi mai apoi unul hamac mic.

Hamacul mare era prea sus şi nu putea urca. Cel mijlociu era prea mare. Din el, ar putea aluneca. Cel mai mic, fetiţei i s-a potrivit şi obosită, aici a adormit.

Căsuţa nu era părăsită. În ea locuiau trei vrăjitoare. Când  vrăjitoarele s-au întors acasă, bunica vrăjitoare s-a uitat în cazanul ei şi a spus cu o voce puternică:

„Cineva a gustat din poţiunea mea magică!”

Mama-vrăjitoare a spus şi ea puţin mai încet:

„Cineva a gustat din poţiunea mea!”

Iar cea mai mică vrăjitoare a strigat cu o voce speriată:

„Cineva mi-a băut toată poţiunea magică!”

Pline de supărare, cele trei vrăjitoare au început să caute vinovatul. Când a intrat în dormitor, bunica-vrăjitoare a spus cu uimire:

„Cineva a stat în hamacul meu!”

Iar mama-vrăjitoare a adăugat:

„Şi pe-al meu l-a încercat cineva!”

Stigătul ei a trezit-o pe Bucle-Negre. A speriat-o foarte tare.

Bunica-vrăjitoare a spus cu îngrijorare:

„Uite ce am făcut, am speriat-o pe fetiţă.”

Iar mama-vrăjitoare a adăugat:

„Şi sigur mama ei o va pedepsi!”

Cea mai mică vrăjitoare i-a şoptit:

„Dacă o iei pe cărarea din stânga, vei ajunge acasă, la părinţii tăi.”

Bucle-Negre a ajuns repede acasă, unde părinţii o aşteptau cu nerăbdare.

Au fost atât de fericiţi când au văzut-o încât au uitat să o certe!

„În orice caz, îşi spuse Bucle-Negre, vrăjitoarea cea mică a fost drăguţă! Mi-a arătat drumul spre casă, cu toate că eu i-am băut toată poţiunea magică preparată din melci!”

Spune-mi, mami, eu de ce exist?

(Oscar Brenifier; Delphine Durand)

Lui Fil îi place să pună întrebări, tot felul de întrebări la care este greu să găseşti un răspuns ...

−       Spune-mi, mami, eu de ce exist?

−       Micuţul meu Fil, unde găseşti întrebările astea? răspunde mama. Exişti pur şi simplu! Ştii, nu pot explica chiar toate lucrurile.

−        De unde îmi vin întrebările? Îmi vin aşa, în cap! se gândeşte Fil.

Apoi iese din cameră, dezamăgit că nu a primit un răspuns la întrebare.

Zof, jucăria lui preferată, îi şopteşte la ureche:

−       Copil drăguţ şi isteţ, dacă mama nu ţi-a răspuns, hai să întrebăm pe altcineva ... Uite florile de colo! Întreabă-le, ele de ce există?

Fil se apropie de flori:

−       Bună ziua, florilor! Spuneţi-mi, voi de ce existaţi?

−       Eu exist, vezi bine! răspunde o floare.

−       Şi eu! răspunde a doua floare.

−       Nu vorbiţi toate deodată! răspunde a treia floare.

−       Prin urmare, voi existaţi şi asta este tot? întreabă Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil drăguţ şi isteţ, întotdeauna există răspunsuri, trebuie numai să şe găsim pe cele potrivite. Dacă florile nu ţi-au răspuns la întrebare, să găsim pe altcineva. Uite, poate afli de la peretele din faţa ta.

−       Spune-mi, perete, tu de ce exişti?

−       Eu exist de când m-a ridicat zidarul! răspunde peretele. Dar sunt sigur că tu nu ştii să zideşti un perete!

Fil ridică sprâncenele, mirat:

−       Ai dreptate, nu ştiu cum se face asta!

−       Peretele ţi-a răspuns de când există, nu şi de ce există, intervine Zof.

−       Da, dar pe mine nu m-a fabricat nimeni! murmură Fil.

−       Copil drăguţ şi isteţ, nu este adevărat! Pe tine te-au fabricat tatăl tău şi mama ta! Şi pentru că peretele nu ţi-a dat răspuns, putem să mai întrebăm pe altcineva. De exemplu, pe grăuntele acela de praf.

Fil se apleacă deasupra grăuntelui de praf.

−       Spune-mi, grăunte de praf, tu de ce exişti?

−       Eu nu exist! Eu sunt nimic. Eu usnt foarte mic, răspunde grăuntele de praf.

Fil deschide ochii mari:

−       Aha! Atunci, pentru a exista trebuie să fii mare? Dar şi eu sunt mic!

−       Copil drăguţ şi isteţ, el îţi spune că nu există şi totuşi vorbeşte cu tine! Nu contează! Nu contează mărimea – şi cei mici, şi cei mari există. Să-i punem şi pendulei această întrebare. Ea este un obiect foarte important.

Fil ridică privirea şi, înainte de a pune întrebarea, priveşte un moment pendula uriaşă:

−       Spune-mi, ceasule, tu de ce exişti?

−       Ascultă-mă cu atenţie, micuţule, vreau să-ţi spun un lucru foarte important: existăm atât timp cât ne mişcăm. Tic-tac, tic-tac ...

−       Şi atunci când stau nemişcat nu mai exist? întreabă Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil drăguţ şi isteţ, nu numai că nu ţi-a spus de ce există, ba, în plus, ţi-a spus şi nişte lucruri neadevărate. Când dormi, nu te mişti, dar şi atunci exişti! Hei, uite o muscă! S-o întrebăm şi pe ea.

Fil urmăreşte cu privirea musca până când acesta se aşează pe pat.

−       Spune-mi, muscă, tu de ce exişti?

−       Toată lumea ştie pentru ce exist eu: pentru a depune o mulţime de ouă din care ies o mulţime de muşte.

−       Bine, dar eu nu ştiu nici să facă ouă şi nici să fac muşte! exclamă Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil drăguţ şi isteţ, tu nu vei putea face ouă, dar sigur într-o zi vei avea şi tu copii. Până atunci vei continua să exişti ... Uite, poţi să-i pui întrebarea şi acestui televizor.

Fil se apropie de televizor:

−       Spune-mi, televizorule, tu de ce exişti?

−       Ce întrebare! răspunde mirat televizorul. Exist pentru că toată lumea se uită la mine, toată lumea mă cunoaşte.

−       Pe mine, în afară de părinţi şi de colegi, nu mă cunoaşte nimeni, şopteşte Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil drăguţ şi isteţ, chiar şi când stai singur, tu exişti! Vino să-i întreb şi pe portofelul acela de pe masă.

Fil ia în mâini portofelul mamei sale:

−       Spune-mi, portofelule, tu de ce exişti?

−       Trebuie să îmi pui „dumneavoastră”, micuţule, pentru că eu sunt foarte bogat. Eu exist pentru a păstra mulţi bani şi ca să devin din ce în ce mai bogat şi mai umflat.

−       Eu nu sunt bogat, nu am decât o monedă de 50 de bani, pe care am găsit-o alaltăieri pe jos, spune Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil cuminte şi drăguţ, vei mai găsi şi alţi bani! Şi chiar dacă ai fi sărac, tot ai exista, nu? Hai s-o mai întrebi şi pe una dintre jucăriile tale ...

−       Spune-mi, maşinuţă, tu de ce exişti?

−       Ca să fac „vruum”, ca să merg cu viteză, pentru a sări prin aer ... ca să te poţi juca cu mine, iată de ce! răspunde maşinuţa.

−       Da, dar eu nu pot să mă joc tot timpul! Câteodată sunt obligat să învăţ, spune Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil cuminte şi drăguţ, chiar şi când nu te joci, faci alte activităţi şi atunci exişti. Hai să-i pui întrebarea şi batistei de colo.

Fil ia o batistă din cutie.

−       Spune-mi, batistuţă, tu de ce exişti?

−       Pentru ca năsucul tău să fie curat. Sunt folositoare, ce este atât de greu de înţeles? răspunde batistuţa.

−       Eu, în schimb, nu sunt atât de folositor, murmură Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil cuminte şi drăguţ, tu te joci cu mine în fiecare zi! Batista este folosită o singură dată şi apoi este aruncată la coşul de gunoi. Tu, în schimb, eşti aici tot timpul! Hai, să încercăm să mai gândim şi pe altcineva care ar putea să răspundă la întrebarea ta!

Fil intră în baie şi se apropie de vaporaşul său din plastic.

−       Hei, vaporaşule, tu de ce exişti?

−       O, dar nu este nevoie să ţipi, eu nu sunt surd! Exist pentru a face o călătorie în jurul lumii şi turiştii să poată vedea cât mai multe ţări.

−       Ei, poftim! Eu n-am călătorit nicăieri în afară de casa de la ţară a bunicii! spune Fil.

Zof îl trage de mânecă:

−       Copil cuminte şi drăguţ, de fapt el face doar turul căzii şi totuşi există! Atenţie, te strigă mama la masă! Cred că ţi s-a făcut foame de la atâtea întrebări!

−       La masă, Fil! strigă mama.

Iată, am pregătit felul tău preferat!

Şi, în plus, am găsit şi răspunsul la întrebarea ta ...

... Tu exişti pentru că tatăl tău şi cu mine ne-am dorit un bebe, un mic Fil pe care să-l iubim.

                                               Cu prețuire, prof. Mimi Aurelia Cobzaru