joi, 31 ianuarie 2013

Bună ziua!

Astăzi am fost la circ. Magicianul a făcut lucruri de necrezut, iar inimoșii s-au distrat timp de jumătate de oră.
Iepurășul ne-a arătat că e bine să mâncăm morcovi și să refuzăm categoric Coca Cola. Porumbeii au dispărut și au apărut multe atinși doar de bagheta magică, masa a dansat, sfoara a avut noduri care au dispărut, eșarfele colorate s-au transformat într-o umbrelă. Și multe altele s-au întâmplat.
La sfârşit, Magicianul a dăruit o baghetă educatoarelor. Copiii obraznici pot fi transformate în șoricei, iar educatoarele în pisicuțe și asta nu e prea bine. Vestea bună este că educatoarele pot folosi bagheta pentru toți copiii cuminți transformându-i pe băieți în prinți și pe fete în prințese. Și să fiți siguri că ne dorim să fim cuminți, chiar dacă ne-am obișnuit cu educatoarele și am început să le arătăm și ceea ce știm să facem noi pe acasă cu părinții sau cu bunicii. Mici alintări. Ce să faci? Doar suntem copii, nu?

Jocurile din prima parte a dimineții le-am jucat, însă după spectacol, am cam obosit. Am reuşit să facem bulgări de zăpadă din hârtie, prin mototolire. Iar ne-am distrat. Am fi vrut să nu batem cu bulgăraşii din hârtie, dar educatoarea nu prea a fost de acord, aşa că am lăsat-o pe altă dată. Mai bine ne jucăm când mai ninge și mergem cu părinții la parc să facem o bătaie cu bulgări din zăpadă.

Oamenii de zăpadă din fişe nu i-am mai dorit. Prea mult de lucru și prea multă atenție. Să colorăm pentru fiecare cifră cu o anumită culoare. După model. Nu am reușit să ne concentrăm. Am terminat prin a privi împreună cu Aurelia un filmuleţ cu Bobiţă şi Buburuză: Omul de zăpadă.


Mâine vom observa sania. Şi Aurelia a uitat să ne roage să aducem o SĂNIUŢĂ la grădiniţă. 

Pe mâine,
Inimoşii şi educatoarele

miercuri, 30 ianuarie 2013

Buna seara!


Astăzi, activităţile au roit în jurul bulgărilor de zăpadă. Ne-am amintit jocurile, cântecul şi poezia pe care le-am desfăşurat ieri. Ne-am amintit cum am făcut bulgării din zăpada adusă din curtea grădiniţei şi am urmărit cum Aurelia a desenat un om de zăpadă mare din trei bulgări - mic, mijlociu şi mare.
Apoi ne-am jucat cu grupe de obiecte pe tabla magnetică. Am format grupa cu o broască ţestoasă şi am ales cifra potrivită: 1. Apoi am format căutat să formăm grupa morcovilor cu unul mai mult decât cea a ţestoasei şi am găsit cifra potrivită numărului 2. Am format grupa de roşii care să aibă cu una mai mult decât grupa cu 2 morcovi şi am ales cifra potrivită: 3.
Ne-am jucat de-a coloratul cifrelor pe fişele desenate împreună cu educatoarea şi am ascultat poezioarele despre cifre.


1 parcă e  un băţ şugubăţ
Poartă chipiul tras
Cu cozorocul pe nas.

2 se-ndoaie uşor pe picior
Gâtul, vezi, e cam aşa
Cum îl are lebăda.

3 a fost un ineluş
Pe deget învârtecuş.
Meşterul l-a rupt în două
Să-i dea folosinţă nouă.


Ne-am aşezat singuri fişele pe un panou şi le-am prins cu biluţe modelate din patafix.

Pe mâine!

Educatoarele şi Inimoşii

marți, 29 ianuarie 2013

Bună seara!

După micul dejun, toaleta, prezenţa, jocurile libere şi "Astăzi este ...", i-am întrebat pe inimoşi ce am făcut ieri împreună. S-a lăsat liniştea. După insistenţele mele, Diana a răspuns mirată de o aşa întrebare: "Ne-am jucat." "Aşa este, dar ce jocuri am jucat, cu ce ne-am jucat". Linişte. "Ce intrument muzical am folosit ieri la joc?". Liniste. Părea că nici n-a fost. "La ce am cântat ieri cu arcuşul şi ...". "La chitară" a răspuns Alex. "Da, da la chitară", a spus şi Sara.
Doamne, ce o fi spunând copiii aceştia acasă?! ... Mai ales acum când nici nu sunt întrebaţi.
Aştept în continuare impresii. Dacă doriţi confidenţialitate, puteţi să ne scrieţi pe adresa inimoșilor de gmail.


Astăzi am făcut un experiment pentru a vedea cum se transformă apa în aburi.
Am observat apa în toate stările ei de agregare. Am reţinut că aburii sunt tot apă în altă formă. Sunt uşori, plutesc şi când întâlnesc ceva rece se transformă din nou în picături de apă, apă care curge, nu are miros, nu are culoare, ia forma vasului în care o pui. Când e foarte frig, apa se transformă în gheaţă.
În bucătărie, avem un aparat mare în care apa îngheaţă: frigiderul; un aparat la care mama fierbe apa: aragazul, dar şi cana electrică. La frigider şi, mai ales la aragaz, umblă doar oamenii mari pentru că noi, copiii, vom folosi le vom folosi când vom ajunge ceva mai înalți decât frigiderul pentru a putea vedea perfect ceea ce facem acolo. Altfel, orice greșeală poate produce dezastre. Focul nu e de joacă. Ne ardem. Doare foarte tare. Pielea se înroşeşte, ustură şi se infectează. Trebuie să punem spirt imediat şi să mergem la medic. Uneori, arsura e atât de mare încât nu se mai poate face nimic.

Experimentul a fost motivant pentru copii. Aceştia au pus multe întrebări.


Am cântat cântecelul  învâţat ieri amintindu-le copiilor că nu cunoaştem cine l-a compus.
Apoi, am compus împreună o poezie  "Fulgul de nea". Cu un "picur" de zăpadă în palmă, am formulat întrebări a căror răspunsuri au ajutat să "facem" o poezie.

Fulgul de nea
             Aurelia Cobzaru şi Inimoşii

Azi am prins în palma mea
Un fulg alb rece, de nea.
Să mă joc cu el am vrut,
Dar îndată a dispărut.
I-a fost cald şi s-a topit;
Strop de apă a devenit.

Ne-am jucat şi liber, am repetat cântecele învăţate. Teo a propus să cântăm cântecele şi să recităm poeziile pentru Moş Crăciun. Am vizionat filmuleţele cu Nouky.

Cum se face apa caldă?



Puteţi să vizionaţi filmuleţul înainte de culcare şi să discutaţi despre baia de seară.

Filmuleţ  pentru Sara Gabriela care cântă la xilofon şi pentru toţi ceilalţi Inimoşi


De mâine, urmează proiectul JOCUL COPIILOR, IARNA, proiect la propunerea copiilor care cuprinde activităţi la grădiniţă (miercuri, joi, vineri), dar şi acasă (sâmbătă, duminică).

Cu bine! Pe mâine!

Aurelia

luni, 28 ianuarie 2013


 Principalele activităţi de LUNI, 28 ianuarie 2013

 Pe parcursul unei zile, copiii au cu mult mai multe jocuri şi activităţi propuse de educatoare sau de ei înşişi.
 Vă vom prezenta doar activităţile şi jocurile proiectate pentru exersarea unor comportamente proiectate   care sunt stipulate în programa pentru învăţământul preşcolar.

În fiecare dimineaţă jucăm jocurile: "Astăzi este ..." şi facem prezenţa cu ajutorul etichetelor pe care cred că le au şi copiii pe frigider, sau pe un panou metalic.
În fiecare zi punem mare accent pe deprinderile de autoservire: bem apă, ne spălăm pe mâini, folosim toaleta, ne îmbrăcăm şi ne dezbrăcăm singuri. Vestea bună este că toţi copiii pot să facă toate acestea cu excepţia dezbractului bluzelor şi a potrivirii şosetelor sau dresurilor. Avem de aşteptat până în iarna anului viitor.
Vestea cea bună este că toţi copiii vor şi chiar reuşesc să mănânce singuri.

Azi am cântat în dialog un cântec din folclorul copiilor.
Le-am spus că am învăţat acest cântec de la bunica mea care îl ştia de la bunica ei care îl ştia de la bunica ei ... (toate bunicile au bunici) aşa că nu se mai ţine minte cine a compus cântecul. Poate că nici nu sună aşa cum a fost născocit, compus,  şi fiecare a schimbat câte ceva aşa cum am făcut şi noi astăzi.

Versurile ultimei strofe din cântec erau astfel:  "Păsărica-i mulţumeşte / Şi la geam îi ciripeşte."
Pentru a cânta în dialog am transformat versurile la persoana I şi am personificat pasărea.
Copiii au cântat pe versurile următoare:

Stă la geam o păsărică
            din folclorul copiilor

POVESTITORUL
Stă la geam o păsărică
Cip, cip, cip!
Şi se uită la Ionică
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!

IONICĂ
Vino, păsărică mică
Cip, cip, cip!
Să-ţi dau boabe şi pâinică.
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!


PĂSĂRICA
Ionică-ţi mulţumesc!
Cip, cip, cip!
Şi la geam îţi ciripesc.
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!
Cip, cip, cip!

Am repetat  sunetele muzicale: DO, RE MI, FA SOL, LA, SI în ordine suitoare şi coborâtoare şi am auzit că în cântecelul nostru sunt doar 2 sunete: SOL şi MI. Am ascultat sunetele muzicale cântate la vioară şi am încercat să zărim INIMA viorii.


Am jucat jocul "Colorează cum îţi spun." Copiii au colorat în ritm propriu, dar  în ordine impusă (fata, căciula, geaca şi pantalonii, ghetele, mănuşile, punga cu boabe, păsările, boabele, copacul, cerul şi pământul) prin regula de joc "Fetiţa hrăneşte vrăbiuţele în timpul iernii".

Ţineţi cont de experimentul pentru părinţi
Aşteptăm comentariile dumneavoastră.
Apreciem pe cei interesaţi de blogul inimoşilor.

Vă mulţumim!


duminică, 27 ianuarie 2013

Săptămâna 21 ianuarie - 1 februarie 2013 

Dragi mămici, tătici, bunici,

Este IARNĂ, frigul creşte
Bate vântul, viscoleşte.
Neaua cade ne-ncetat
Peste tot s-a aşezat.

        Pentru că Iarna a oferit, în acest sfârşit de săptămână, spectacolul fulgilor de nea alergaţi de Moş Viscol şi aşternuţi în covorul alb al zăpezii, ne oprim asupra darurilor fericite ale anotimpului alb.
Temele propuse sunt:
LUNI - "Păsărica-n timpul iernii", temă în afara proiectului 
MARŢI - "Fulgul de zăpadă", temă în afara proiectului 
MIERCURI - JOCURILE COPIILOR, IARNA - proiect educaţional pe durata de 4 zile 
                      1. "Ne jucăm cu bulgări de nea"
JOI - 2. "Construim oameni de zăpadă"
VINERI - 3. "Ne plimbăm cu săniuţa"
SÂMBĂTĂ - 4. "Tati, hai la patinoar!"
DUMINICĂ - 5. "Mami, hai la film!" ("Cinci eroi de legendă" / Moş Ene, Moş Crăciun, Zâna Măseluţă pe care nu am întâlnit-o încă, Jack Frost - Îngheţ,  Iepuraşul de Paşti, miracolele care păzesc COPILĂRIA)

 Comportamentele vizate în această săptămână:
- să interpreteze un cântec în dialog;
- să observe că fulgul de zăpadă este apa într-o altă "înfăţişare";
- să exerseze mişcarea circulară a palmelor în modelarea plastilinei;
- să mototolească circular hârtia de scris;
- să se joace cu numărul şi cifra 3;
- să exerseze deprinderi utilitar - aplicative: împingere - tracţiune;
- să exerseze pronunţarea sunetelor: toate vocalele şi consoanele s, ş, v, f, b, r.

Vom ţine cont de starea emoţională şi de interesele copiilor pe parcursul desfăşurării activităţilor. De aceea este posibil să se schimbe atât temele cât şi ordinea în care se vor exersa comportamentele propuse.

Experimentul părinţilor:
Aşteptaţi copilul să înceapă el povestirea întâmplărilor sale de la grădiniţă. Notaţi-vă la cât timp a făcut-o în această săptămână. Şi dacă nu spune nimic rămâneţi răbdător şi nu întrebaţi nimic. Duminică, veţi afla de pe blog despre activităţile desfăşurate şi îi veţi vorbi dumneavoastră copilului despre ce au făcut la grădiniţă pe un ton admirativ şi cald. Notaţi-vă reacţiile sale, dar şi ... pe ale dumneavoastră. 

Pentru realizarea tuturor activităţilor din această săptămână, avem nevoie de următoarele:
În primul rând: Să gândiţi frumos.
În al doilea rând: Să gândiţi frumos.
În al treilea rând: Să gândiţi frumos.


Gânduri bune şi mulţumiri!
Aurelia Cobzaru 

duminică, 20 ianuarie 2013

Săptămâna 14 - 18 ianuarie 2013 
 
Bine aţi revenit la grădiniţă!
Teme în afara proiectelor


Săptămâna aceasta a fost o perioadă de acomodare a copiilor când am exersat împreună reguli de convieţuire în colectiv. Dar, am şi început treptat introducerea unor noi cunoştinţe.

LUNI, ne-am dat bineţe, ne-am îmbrăţişat, am schimbat pupici şi am povestit "întâmplări de acasă".


voi toţi ........
MARŢI, 15 ianuarie am sărbătorit împreună aniversarea lui Mihai Eminescu.
Copiii au aflat că este unul  unul dintre cei mai îndrăgiţi poeţi al românilor.
Au văzut o carte în care erau  poeziile sale, una cu povestea Făt-Frumos din lacrimă şi una, foarte veche, cu  articole de ziar.




Dacă ar fi fost printre noi, 163 de lumânări ar fi împodobit tortul dorinţelor. Am şi văzut cât de mult înseamnă 163 de lumânări.
Am văzut fotografia lui Mihai Eminescu când era adolescent aşa cum sunt elevii mari de la liceu şi pe cea în care era adult aşa cum sunt părinţii de inimoşi.

Am citit fragmente din poezia "Revedere". Am aflat că poetul iubea pădurea unde îşi petrecuse copilăria.

Apoi, ne-am jucat "de-a pădurea": am cântat şi am lucrat copăcei din carton şi hârtie gofrată.
Pădurea Inimoşilor

CUVINTE DE LUAT ACASĂ
un poet - mulţi poeţi
o pădure - multe păduri
un codru - mulţi codri
un copac - mulţi copaci

MIERCURI, ne-am jucat cu "Numărul şi cifra 1".
Doamnele educatoare au deschis sectorul de lucru legat de Ştiinţe: LABORATORUL INIMOŞILOR.  Aici avem cifre şi obiecte pe care să le numărăm.
Am aflat că o grupă formată dintr-un singur băiat, pisic, papagal, creion sau dintr-o singură fată, carte, minge se scrie folosind cifra 1.
Am mai format şi alte grupe cu un singur element şi am ales dintr-o grămăjoară de cifre din plastic doar cifra 1. Ne-am jucat cu forma cifrei 1 dintr-o sârmă roşie. 
numărul  - cantitatea de jucării (fete, băieţi, etc.) dintr-o grupă
cifra - semnul cu care scriem cantitatea de jucării (fete, băieţi, etc.) dintr-o grupă
Săptămâna viitoare vom întâlni "Numărul şi cifra 2".

JOI, am făcut exerciţii pentru o rostire corectă a sunetelor.
Aşa că am inspirat aerul pe nas, l-am ţinut un picuţ în piept apoi, am expirat şoptind "A".
Am rostit foarte tare, apoi în şoaptă după cum era semnalul educatoarei.
Am rostit de la şoaptă la foarte tare ca o sirenă.
Ne-am distrat şi am exersat.

Am văzut că sunetul "A" se scrie cu semnul "A".

Am reluat exerciţiul pentru mai multe sunete. Ştiam că semnele pe care le scria doamna pentru fiecare sunet se numesc litere, dar nu ştiam că ceea ce rostim e sunet şi ceea ce scriem e o literă. Unii dintre noi suntem încă prea mici să înţelegem asta, dar este timp de priceput  până ajungem să plecăm la şcoală.
Şi uite cum a scris educatoarea:
A
E
I
O
U
Ă
Π - Â

Un curcubeu din litere cu care scriem sunetele rostite în şoaptă, foarte tare şi de la şoaptă la foarte tare, cu care ne-am distrat.

VINERI, în LABORATORUL INIMOŞILOR, am observat VIOARA. Nu ne-am adus aminte că anul trecut, doamna educatoare ne-a mai arătat aceeaşi vioară. Nici nu ştiam cum se mai numeşte. Aşa că a făcut foarte bine că a reluat. "Repetiţia este mama învăţăturii", ne-a arătat educatoarea. Am aflat că este un instrument muzical. Corpul e din lemn, corzile sunt din metal. Arcuşul e din lemn şi din păr de cal. Vioara are un beţişor între cele două plăci ale corpului care nu se vede şi care se numeşte INIMA viorii.
Am ascultat sunetele viorii de la cele joase la cele mai  înalte, apoi de la înalte la cele joase. Sunetele urcă şi coboară ca pe o scară, treaptă cu treaptă. Au şi ele câte un nume: DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI. Un curcubeu de cuvinte cu care scriem numele sunetelor muzicale
Apoi, am fost cu trenul la Sinaia şi la Slazburg unde am audiat, am cântat şi am imitat cântatul la vioară împreună.

Şi, uite aşa, a trecut săptămâna: LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI, zilele de lucru. Urmează cu weekend - ul, zilele de odihnă: SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ. Iată un alt curcubeu din numele zilelor săptămânii. 
A trecut săptămâna de lucru într-un mod distractiv. Mai puţin distractiv este când trebuie să ne hrănim, să mergem la toaletă şi, mai ales, să dormim. Îmbrăcatul, dezbrăcatul încep uşor, uşor să ne distreze. Dar spălatul mâinilor, ca şi trasul apei la toaletă, sunt foarte distractive. Chiar şi mersul în rând, mai ales când cântă doamnele educatoare.
Şi totuşi, cel mai plăcut moment este întâlnirea cu mami, cu tati sau cu bunicii atunci când vin să ne ia acasă. Mai ales cel de vineri pentru că urmează sfârşitul de săptămână. Oricât de drăguţe ar fi doamnele educatoare, oricât de prietenoşi ar fi colegii noştri inimoşi, oricât de tentante sunt jocurile de la grădi şi oricât de luminoasă, de călduroasă şi de frumos mirositoare ar fi sala de grupă, toate la un loc nu pot înlocui niciodată părinţii şi bunicii de inimoşi cu pipicii lor moi, înţepători, zgomotoşi, ca vata de zahăr şi duci din cale-afară.
Sperăm că v-aţi odihnit şi sunteţi gata de joacă.
Vă dorim o nouă săptămână cu sănătate!

Cu pupici dragi, dulci, moi, zgomotoşi, vizibili şi deloc înţepători
Inimoşii