Din "Caietul de Suflet" ... al părinţilor inimoşi
Jean Piaget
Jean Piaget
Piaget a fost un scriitor prolific şi a publicat cărţi ca:
- Biologia şi cunoaşterea
- Concepţia copilului asupra lumii
- Limbajul şi gândirea copilului
- Epistemologie genetică
în lucrarea Epistemologia genetică
în cadrul psihologiei dezvoltării
teoria operaţională
(teorie asupra genezei şi mecanismelor gândirii
la baza teoriei stă conceptul de structură congnoscibilă)
structuri congnoscibile - modele fizice sau mentale de acţiuni care subliniază acte specifice de inteligenţă şi corespund unor stadii ale dezvoltării copilului
Conform acestei teorii
- capacitatea intelectuală este calitativ diferită la vârste diferite
- copiii au nevoie de interacţiunea cu mediul înconjurător pentru a câştiga competenţă intelectuală
Există patru stadii de dezvoltare:
- Stadiul senzorio motor (0-2 ani), inteligenţa ia forma acţiunilor motoare, copilul este preocupat cu câştigarea controlului motor şi învăţarea obiectelor fizice, copilul dispune doar de percepţii şi motricitate
- Stadiul preoperator (2-7 ani), inteligenţa este intuitivă, copilul este preocupat cu calificarea verbală, apare funcţia semiotică, se ajunge la apogeul gândirii egocentrice şi începe decentrarea cognitivă
- Stadiul operaţiilor concrete (7-12 ani), structura cogniscibilă este logică, dar depinde de referinţe concrete, copilul începe să se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele şi relaţiile, înrudirile, copiii au gânduri şi memoria obiectelor, pot îndeplini mental operaţii cu acestea.
- Stadiul operaţiilor formale, (12-15 ani), gândirea implică noţiuni abstracte, copilul începe să raţioneze logic şi sistematic
Stadiile cunoaşterii identificate de Piaget sunt asociate cu diferenţele caracteristice vârstei,
ele variază de la individ la individ. Ba mai mult, fiecare stadiu are mai multe forme structurale distincte.
Teoria lui Piaget
a influenţat ştiinţa educaţiei şi psihologia.
Acest nou concept asupra inteligenţei
a afectat
modelul,
proiectul învăţării naturale pentru copiii mai mici
şi dezvoltarea matematicii şi a programelor ştiinţifice.
Teoreticienii neopiagetieni adaugă un al cincilea stadiu la cele patru concepute de Piaget pe care îl denumesc identificarea problemei.
ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_lui_Piaget
Pantelimon Golu - Invatare Si Dezvoltare 1985
Realizarea unui sistem coerent de educaţie timpurie a copilului în România
este o necesitate care decurge din priorităţile educaţiei la nivel mondial şi naţional.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului,
pe care 189 de state membre ale Naţiunilor Unite s-au angajat, la Sesiunea Specială dedicată Copiilor din mai 2002, să le îndeplinească până în 2015,
programul Guvernului României (2005-2008),
Programul Naţional de Reformă,
precum şi Strategia Ministerului Educaţiei, cu proiecţie până în 2013,
trasează coordonatele de bază ale sistemului de educaţie timpurie care se doreşte a fi promovat.
Dezvoltarea timpurie, integrată a copiilor
este o prioritate a UNICEF,
cu rol determinant în îndeplinirea obiectivului de dezvoltare al mileniului trei şi anume: ASIGURAREA ABSOLVIRII CICLULUI COMPLET DE ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR
DE CĂTRE TOŢI COPIII, FETE ŞI BĂIEŢI.
De asemenea,
Declaraţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite,
la cea de a XXVI-a Sesiune Specială din data de 10 mai 2002,
cuprinde principiile care ghidează mişcarea globală de construcţie a unei lumi demne pentru copii
şi care se constituie în jaloane
pentru construcţia unui sistem de educaţie timpurie a copiilor din România.
Dintre aceste principii,
următoarele constituie cheia de boltă pentru soliditatea şi viabilitatea acestui sistem:
- Interesele superioare ale copiilor trebuie să fie principalul obiectiv pentru toate acţiunile legate de copii.
- Investiţia în copii şi respectarea drepturilor lor este una dintre modalităţile cele mai eficiente de eradicare a sărăciei.
- Orice copil este născut liber şi egal în demnitate şi drepturi.
- Copiii trebuie să aibă parte de un start cât mai bun în viaţă.
- Toţi copiii trebuie să aibă acces şi să absolve învăţământul primar, gratuit, obligatoriu şi de bună calitate.
- Copiii şi adolescenţii sunt cetăţeni care dispun de capacitatea de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru toţi.
- Realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului necesită reînnoirea voinţei politice, mobilizarea şi alocarea unor resurse suplimentare la nivel naţional şi internaţional, avându-se în vedere urgenţa şi gravitatea nevoilor speciale ale copiilor.
- O lume mai bună pentru copii este o lume în care toţi copiii se vor putea bucura de anii copilăriei – un timp al jocului şi al învăţării, când copiii sunt iubiţi, respectaţi şi alintaţi, când drepturile le sunt promovate şi protejate, fără nici un fel de discriminare, când siguranţa şi bunăstarea lor sunt considerate primordiale şi când se pot dezvolta în sănătate, pace şi demnitate.
Planul de acţiune adoptat Adunarea Generală a Naţiunilor Unite
plasează un accent deosebit pe următoarele elemente, care pot constitui structura de rezistenţă în construcţia unui sistem de educaţie timpurie în România:
- Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă şi culturală a copiilor constituie o prioritate naţionala şi globală.
- Principala răspundere pentru protecţia creşterea şi dezvoltarea copiilor îi revine familiei şi, ca atare, familia este îndreptăţită să beneficieze de toată protecţia şi sprijinul de care are nevoie.
- Accesul părinţilor, familiilor, tutorilor, al persoanelor care au în îngrijire copii şi al copiilor înşişi la o gamă completă de informaţii şi servicii este o prioritate.
- Punerea în practică a unei legislaţii naţionale, a unor politici şi planuri de acţiune, alocarea resurselor pentru protecţia drepturilor copilului şi înfiinţarea sau consolidarea unor organisme naţionale sau a unor instituţii pentru asigurarea bunăstării copiilor este o obligaţie a guvernelor care s-au angajat să implementeze planul de acţiune adoptat la Sesiunea Specială a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din care România a făcut parte.
- Dezvoltarea sistemelor naţionale de monitorizare şi evaluare a impactului acţiunilor asupra copiilor este o măsură de primă necesitate.
- Consolidarea parteneriatelor cu factorii care pot contribui în mod deosebit la promovarea şi protecţia drepturilor copiilor include implicarea directă a autorităţilor locale, a parlamentarilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a sectorului privat şi a agenţilor economici, a conducătorilor religioşi, spirituali, culturali, ai liderilor şi ai membrilor comunităţilor.
- Este necesară îmbunătăţirea statutului, moralului şi profesionalismului persoanelor care lucrează direct cu copiii şi al educatoarelor din creşe şi grădiniţe, asigurarea unei remunerări adecvate a muncii acestora şi crearea de oportunităţi şi stimulente pentru evoluţia lor.
- Dezvoltarea şi implementarea unor politici şi programe naţionale privind frageda copilărie este o măsură de primă necesitate în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de şefii de stat şi de guvern care au participat la Sesiunea Specială dedicată copiilor a Adunării Generale ONU.
- Educaţia este un drept al omului şi un element esenţial pentru reducerea sărăciei şi muncii în rândul copiilor, dar şi pentru promovarea democraţiei, păcii, toleranţei şi dezvoltării.
- Extinderea şi îmbunătăţirea ocrotirii şi educaţiei în perioada copilăriei mici, în mod egal pentru băieţi şi fete, şi mai ales pentru copiii cei mai vulnerabili şi mai dezavantajaţi este un obiectiv primordial al educaţiei
- Îmbunătăţirea calităţii educaţiei, satisfacerea nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, consolidarea ocrotirii şi educaţiei în perioada copilăriei mici prin asigurarea de servicii şi susţinerea de programe orientate spre familii, tutori, personalul de ocrotire şi educaţie şi comunitate sunt obiective şi acţiuni care trebuie cuprinse în strategia de formare a sistemului de educaţie timpurie în România.
Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie. (dintr-un studiu elaborat de R.Cuhna)
Educaţia timpurie
învăţare timpurie
îngrijire şi dezvoltare timpurie
- Constituie o perioadă de formare intensivă care face parte din acţiunea educativă un obiectiv central.
- Ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a învăţa.
- Se referă la educaţia copilului în primele stadii ale copilăriei (de la naştere până la 8 ani).
- Oferă condiţii specifice pentru dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea individuală şi de vârstă a acestuia.
- Porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii.
- Pentru reuşita educaţională a copilului este necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul din instituţiile de educaţie şi comunitatea.
PRINCIPII ŞI VALORI
general valabile respectate de educaţia timpurie
- Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice şi particulare. Nevoile copilului sunt cerinţe importante pentru educaţie, sunt diferite de la un copil la altul şi la o perioadă la alta, deci abordarea lui nu poate fi generală, ci specifică fiecăruia.
- Educaţia este continuă, ea începe în primele momente de viaţă şi durează cât aceasta.
- Fiecare act de îngrijire este un demers educativ, iar interacţiunea activă cu adultul este definitorie.
- Dezvoltarea este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, interacţiunile cu ceilalţi, organizarea mediului şi activităţile de învăţare.
- Învăţarea copilului se realizează prin explorări şi experienţe în situaţii de joc.
- Dreptul la şanse egale presupune accesul la servicii de calitate, iar universalitatea accesului la serviciile de educaţie timpurie trebuie garantată de politicile naţionale.
NOTE DINSTINCTIVE ale educaţiei timpurii
- Copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistică (comperhensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale).
- La vârstele mici este fundamental să avem o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie şi educaţie în acelaşi timp).
- Adultul/educatorul, la nivelul relaţiei “didactice”, apare ca un partener de joc, matur, care cunoaşte toate detaliile jocului şi regulile care trebuie respectate.
- Activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională.
- Părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă - comunitate este hotărâtoare.
FINALITĂŢI ALE EDUCAŢIEI TIMPURII
- Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia
- Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare
- Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive
- Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii
„Procesul devenirii ca persoană unică, independentă
şi perfect funcţională îşi are rădăcinile în copilăria timpurie”
(Tomşa, Ghe., 2005, pag. 44)
PERIOADA PREŞCOLARĂ
este vârsta de aur a copilăriei unor mari achiziţii psiho-comportamentale fundamentale
a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei şi dezvoltării lui.
Vârsta preşcolară
este o perioadă a descoperirii,
copilul învaţă că există o lume interesantă dincolo de spaţiul clasei
şi doreşte să se implice în cunoaşterea ei.
GRĂDINIŢA
- prima experienţă a vieţii în societate
- creează copiilor o gamă întinsă de relaţii noi cu copiii de aceeaşi vârstă şi cu adulţii, toţi necunoscuţi
- îi aşează pe copii într-un cadru nou prin dimensinile şi conţinutul ei (obiecte, instrumente, materiale care le stimulează gustul pentru investigaţie şi pentru acţiune)
- le propune copiilor activităţi pe care ei se forţează să le adapteze cât mai bine la nevoile lor
- ca serviciu de educaţie formală, asigură mediul care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare
