duminică, 24 ianuarie 2016

 Dragi mămici, tătici, bunici!


Ne-am privit pe dinăuntru și am fost atenți la tresăririle noastre. 
Iată cum și emoțiile au un nume: bucuria, tristețea, frica, furia. 
Știm cum le-am încercat și am văzut cât de dificil sunt de controlat. 

Așa că vom exersa  atenția și răbdarea
care ne ajută să ne cunoaștem și să ne stăpânim.

 Avem jocuri pentru asta: ”O îmbrățișare”, 
”Sunt un coleg bun. Am grijă ca fiecare coleg al meu să se simtă bine.”,
”A!A!A! Antonia!!!...”, ”Batem palmele atent și cânt (recit, fluier, etc.)”.
Și ... cuvinte pe care le folosim, încetul cu încetul.
  
Ne va ajuta Mioara - Inimioara care a lipsit o vreme de la grădiniță. 
Ca de obicei, e numai zâmbet. Tocmai și-a schimbat coafura
și fericirea o face mult mai strălucitoare. 
În fiecare dimineață, Mioara - Inimioara ne va dărui din buna ei dispoziție, 
în cazul în care vom fi triști sau furioși din diverse motive. 


Temele propuse în această săptămână nu sunt într-un proiect,
dar ele sunt strâns legate de proiectele”Chipul Apei” și ”Drumul inimioarei”.
Avem la îndemână povestea, cântecul, poezia, jucării,
pensule, vopsele colorate, creioane cerate și creioane - cărbune, carioca și plastilină.

Iată, cum vom începe!


”A fost odată ca niciodată, un băiețel cu numele Bulgăre de Bucurie.
Cât era Soarele pe cer se rostogolea în lumina albă și caldă.
Se bucura strălucind în toate culorile.
Râdea zgomotos, iar  râsul său mișca aerul încolo și încoace, în direcții diferite.
Se năștea astfel Vântul de Bucurie cel cald și multicolor din care a crescut dorul călător.
Dar asta e altă poveste care spusă acum mult prea repede v-ar crește.”
                                                                                                        (fragment din povestirea ”Bulgărele de Bucurie” de Aurelia Cobzaru)





Inimoșii vor fi stimulați să pună întrebări.

Așa că, LUNI, vom căuta răspuns
la întrebarea ”Ce e vântul?”. 




Dacă iarna, este un vânt de bucurie sau nu, vom vedea.
Însă cu siguranță, în sala de grupă, la adăpost,
ne vom putea transforma în Bulgărași de Bucurie și vom face aerul  să se miște vesel.
Ar fi bine să aduceți o eșarfă sau un batic de mătase, dacă aveți pe acasă.

MARȚI, vom căuta răspuns 
la întrebarea ”Cine este Biuța-Vrăbiuța?”.
                     













Ea are încă două prietene pe care le vom hrăni
  cu câte un covrigel cât un năsturel.
Cum va fi un  grup de trei gureșe, ne va interesa numărul și cifra 3.
Apoi, vom inventa un cântecel ciripit
și acompaniat de mânuțele noastre perechi.


MIERCURI, vom răspunde 
la întrebarea ”Cum se fac, din plastilină, bulgărași de nea ?”.



 Inimoșii care doresc pot încerca să modeleze oameni de nea.

JOI, vom căuta răspuns 
la întrebarea ” Ce e Soarele?”.



Ne vom juca de-a întrebarea și răspunsul
 recitând poezia ”Cântecul Soarelui” de Grigore Vieru.



VINERI, vom transforma soarele într-o minge călduroasă,
vom vedea cum știe ea să sară
și ne vom juca
 ”Sări minge - minge, jos!”






   SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ,
Hai, la joacă-afară, cu mami, tati ... poate și cu o sănioară!




Pe mâine, cu BUCURIE!!!!

Mini Album Foto

Fulgi de nea, la fereastra mea

Baloane colorate, cu aer umflate 


Sectorul ”Științe”, caut un nume ... poate Laboratorul de cercetare?
Așteptăm sugestii de la părinții inimoșilor ...


Sectorul ”Arte” ... ”Atelierul artiștilor inimoși”...

Colecția de evantaie CURCUBEU (ROGVAIV) 

Ce se poate face cu evantaiele? ... Veți vedea!!!

Vacanță colorată!!!!!!
Cu prețuire, prof. Mimi Aurelia Cobzaru

sâmbătă, 9 ianuarie 2016



Dragi mămici, tătici, bunici!

Pentru inimoșii grădinărei, 
fiecare an începe cu o porție de timp 
îmbrăcat în dulceața îmbrățișării de mămică  
și siguranța brațelor de tătic, 
în polemica dulce de surioară sau frățior 
ori în căldura blândă a bucuriei de bunici.

Este timpul să vedem ce s-a întâmplat în teritoriul grădiniței 
pe care ați descoperit-o împreună astă toamnă. 
Ați putea să le stârniți curiozitatea copiilor,
 amintindu-le de brăduțul pe care l-au împodobit. 
”Ce s-o fi întâmplat cu brăduțul?!” ”A rămas în sala de grupă?”
 ”Dar clopoțeii colorați?! Ce-or mai face ei?!” 
”Dar Ion - Creion, Mioara - Inimioara, Lala - Pensula?!” 
”Ai vrea să știi despre cineva anume?” 
Și tot așa ați putea să îi pregătiți pentru întâlnirea cu grădinița.

Noul An începe cu invitația lui Ion - Creion la  joacă împreună cu ... fulgii de zăpadă 
pe care inimoșii deja i-au întâlnit în această vacanță.

Jocul acestei săptămâni are un nume:

”Chipul Apei”

Împreună cu dumneavoastră vom iniția inimoșii în arta experimentelor.

Vă rog să urmăriți cu atenție parcursul nostru 
și puneți copiilor la dispoziție vase de forme diferite,
lăsați-i să toarne apa dintr-un vas în altul
pentru a observa cum apa curge, cum ia forma vasului în care este turnată.           

Faceți un ceai împreună și vorbiți despre fierbere, aburi sau vapori de apă.
 Observați cum se infuzează frunzele de tei (alegeți un ceai preferat) și sum se dizolvă zahărul.

Puneți apă la congelator în forme diferite 
și observați împreună cum a înghețat și cum ”a crescut” apa în formele alese.

Marți, fiecare inimos va aduce la grădiniță un fes, un fular, 
o pereche de mănuși, o umbreluță de copil,  
pe care să le poată lăsa în sala de grupă până vineri.

Urmăriți cuvintele de luat acasă, noile comportamente propuse, 
dar și jocurile, poeziile, poveștile și cântecele 
pe care le-am aflat de astă toamnă până la Crăciun. 
Ion - Creion și le va aminti, rând pe rând 
și îi va provoca pe inimoși să le îngâne după voința lor.


O săptămână minunată împreună!
S-aveți poftă de joacă!
Cu prețuire, prof. Mimi Aurelia Cobzaru