duminică, 18 decembrie 2016

Dragi mămici, tătici, bunici,

În această săptămâna, 19 – 23 decembrie,

„Ne pregătim să-l întâmpinăm pe Moș Crăciun”


Duțul – Brăduțul se cere împodobit  pentru că Moș Crăciun este mult așteptat.


Vom fi preocupați:
să observăm personajele îndrăgite de toată lumea: Moș Crăciun și Brăduțul;
să recităm expresiv o poezie pentru Moș Crăciun;
să confecționăm podoabe pentru bradul de Crăciun;
(pentru că mânuim globuri fel de fel, domeniul științelor este pregătit să ne introducă în lumea corpurilor geometrice: pentru început - Sfera)
să repetăm colindel;
să facem urări de Crăciun;
să atingem clopoței exersând săritura în înălțime cu desprindere de pe ambele picioare pentru atingerea unui obiect suspendat.

Pe 22 decembrie, inimoșii îmbrăcați de sărbătoare vin la grădiniță
pentru a petrece în jurul bradului cu surprize grădinărești și crăciunești
pregătite de însuși Moș Crăciun.
Atenție!
Vine Moș Crăciun în sala de grupă să îi surpindă pe inimoși.
Vă rog să ne ajutați ca inimoșii să nu știe nimic dinainte.
S-ar putea să vă întrebe de ce ne îmbrăcăm în haine de sărbătoare.
Pentru că sunt ultimile zile din anul acesta pe care îl petrecem la grădiniță

23 decembrie este ultima zi de grădiniță din anul 2016.
Urmează vacanța de iarnă
când zilele Crăciunului adună familia în jurul mesei și a bradului împodobit,
cu atingeri de îngeri și în lumina Mântuitorului.


Educatoarele vă transmit gânduri crăciunești, cu iubire și lumină!

Aurelia Cobzaru

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Dragi mămici, tătici, bunici,

Ion Creion, creionul cel foarte curios a întors inimoșii pe dos.
După ce au observat Centrala Termică a grădiniței,
fiecare copil avea să meargă acasă să pună întrebări părinților sau bunicilor
despre centrala termică din locuința lor.
Ion Creion a întrebat zilnic pe toți inimoșii cum și-au pregătit întrebările,
cum le-au pus și ce răspunsuri au primit.
În primele trei zile, a fost rândul lui Ion Creion să fie întors pe dos.
Doar cinci inimoși au ținut minte să afle cât mai multe
despre centrala termică din locuința lor.
În următoarele două zile, Ion Creion și-a mai revenit
când a văzut că cei mai mulți au fost curioși să vadă
ce se întâmplă în propria lor casă legat de tema aleasă.
Educatoarea nu s-a-ntors pe dos pentru că ea știe cum cresc copiii,
fiecare în ritmul său și pe drumul său asemenea altora și unic în același timp.
Se întâmplă fapte cât se poate de normale.

Exercițiul continuă chiar și în zilele următoare
pe un conținut legat de  cum ne pregătim pentru sărbători.

”Vin sărbătorile.
Să-ncepem pregătirile!”



Ne întâmpină aceleași personaje dragi:
Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
Puișorul Curios, Elefănțelul curios, Frunzulița curioasă,
Piticul cel Albastru, Ion Creion, Cariocile colorate, Păpușa Anotimp (Iarna),
și Duțul - Brăduțul, un brad artificial, bătrân cât trei sau patru generații de inimoși (nimeni nu mai știe precis, eu l-am găsit aici rătăcit printre fel de fel de lucruri și jucării)
și cu dor de inimioara oricărui copil pregătit să îl împodobească.

Săptămâna 29 noiembre - 2 decembrie,
ne-am jucat împreună cu doamna educatoare Maria Răuță și am simțit românește.
"Mândru sunt că sunt român."
Tricolorul, imnul țării, costumul național, ștergarul și ia străbună,
dar și hora strămoșească le-am prins în suflet ca pe o cunună.
Apoi am petrecut împreună cu familia mini vacanța
cu ocazia zilei naționale a României.

Săptămâna 5 – 9 decembrie,
împreună cu Păpușa Anotimp (Iarna), Bulgăre de Bucurie și Soarele precizăm că:
E Decembrie și e Iarnă
Cerul stă să cearnă
Primii fulgi de nea
Chiar pe strada mea.
Apoi, vedem cum am observat primii fulgi de nea care au căzut vineri dimineață.

Împreună cu Mioara - Inimioara, Puișorul Curios,
Elefănțelul curios, Frunzulița curioasă  și Ion Creion povestim
cum am petrecut de ziua națională a României
și ne amintim versurile scrise împreună cu un an în urmă:

Sunt românaș - român mic!
Priviți-mă! Sunt voinic!
Am cămașă, am bundiță
Și-am venit la grădiniță!

Sunt româncă – româncuță
Cu părul prins în codiță!
Mi-am pus ie și bundiță
Și-am venit la grădiniță!

Carioca cea Roșie ne anunță cum
„Pentru sărbători creștine
Ne pregătim cum se cuvine.”
și începem să numărăm pe un calendar „crăciunesc” zilele până când
sărbătorim Nașterea pruncului Iisus Hristos.

Piticul cel Albastru are pregătită
o poveste șoptită despre Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni.
Luni, 5 decembrie, pregătim ghetuțele la grădiniță și acasă,
iar pe 6 decembrie vorbim despre ce este o minune.

Cu Duțul - Brăduțul și Carioca cea Galbenă
urmează să povestim toate câte putem  să știm
despre Sărbătoarea Crăciunului.
Accentul cade pe cum ne pregătim de această sărbătoare?
Cunoaștem o rugăciune.
Ne ascultăm părinții și le suntem de ajutor atât cât putem.
Suntem buni cu prietenii, cu colegii, cu animalele, cu plantele.
Cunoaștem un colind.

Carioca cea Galbenă va povesti despre Nașterea lui Iisus Hristos,
Carioca cea Verde și Carioca cea Albastră vor colinda.

Săptămâna 12 – 16 decembrie,
suntem bucuroși să știm și alte obiceiuri de iarnă:
Plugușorul, Sorcova, Semănatul, dar și  despre Revelion.

Săptămâna 19 – 23 decembrie,
Duțul – Brăduțul se cere împodobit  pentru că Moș Crăciun este mult așteptat.
Pe 22 decembrie, inimoșii îmbrăcați de sărbătoare vin la grădiniță
pentru a petrece în jurul bradului cu surprize grădinărești și crăciunești
pregătite de însuși Moș Crăciun.

23 decembrie este ultima zi de grădiniță din anul 2016.
Urmează vacanța de iarnă
când zilele Crăciunului adună familia în jurul mesei și a bradului împodobit,
cu atingeri de îngeri și în lumina Mântuitorului.

Mâine, ne revedem cu drag de mâine păstrând obiceiul cu îmbrăcămintea!
LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.

Inimoșii care au în casă o icoană, pot aduce la grădiniță:
Luni și Marți - icoană cu Sfântul Nicolae
Miercuri - icoană cu Iisus Hristos,
icoană Maica Domnului și Pruncul Sfânt,
icoană Nașterea Mântutorului.

Cu prețuire și răbdare,
educatoarele - povestitoarele vă așteaptă
sănătoși, voioși, prietenoși!

Aurelia Cobzaru


duminică, 20 noiembrie 2016


Dragi mămici, tătici, bunici,


După ce am „lucrat” cu apa de băut,
m-am gândit să facem o „cercetare” legată tot de apă.
De data aceasta, vom vedea cum oamenii folosesc apa
pentru încălzirea locuințelor.

”De unde vine căldura 
în locuința noastră?”



Ne întâmpină aceleași personaje dragi:
Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
Puișorul Curios, Păpușa Anotimp (Toamna), 
Elefănțelul curios, Frunzulița curioasă, Piticul cel Albastru, 
și Ion Creion, un creion foarte curios,
pregătit să le arate inimoșilor cum să scrie etichete într-un mod curajos.

Vom vedea, din nou, cum ”APA este un lichid magic!”
și vom face o vizită în camera Centralei Termice din grădiniță.

Continuăm jocurile legate de
 „Repetiția este mama învățăturii”
și adăugăm informații despre apa din calorifere.
Vom experimenta CERCETAREA.
Vom fi o apă termală și un gheizer.
Vom afla că din pământ ies apă caldă
sau că departe, departe în țări îndepărtate
țâșnește apa fierbinte din pământ.  
Rămâne de Ajutor, așa cum ne-am obișnuit, să ne îmbrăcăm colorat:

 Începem LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.


Cu emoții în valuri calde, 
educatoarele - povestitoarele vă așteaptă

sănătoși, voioși, prietenoși!

Aurelia Cobzaru

duminică, 6 noiembrie 2016


Dragi mămici, tătici, bunici,


Deoarece am observat că inimoșii ocolesc apa de băut,
tema acestei săptămâni este:

”De ce bem apă?”


Ne întâmpină aceleași personaje dragi:
Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
Puișorul Curios, Păpușa Anotimp (Toamna),
Elefănțelul curios, Frunzulița curioasă,
dar și Piticul cel Albastru,
stăpânul unei fântânițe în care se joacă apa cântătoare.

Vom vedea cum ”APA e un lichid magic!”
și vom folosi îndemnul: ”Bea-o înainte să te ”usuci”!

Continuăm jocurile legate de
 „Repetiția este mama învățăturii”
și adăugăm informații despre apa de băut.
Cuvinte noi vom auzi: luni - potabilă, vitală;
marți - incoloră, miercuri - inodoră, joi - inspidă.
Vom experimenta plutirea, scufundarea
folosind fructe, legume, frunze, petale de flori.
Vom vedea cum apa ia forma vasului în care curge.
Vom fi izvoraș de munte și vom alerga printre stânci.
Vom asculta muzica izvorului,
dar și muzica instrumentală inspirată de apa izvorului de apă
și, desigur, vom lăsa libere emoțiile care ne mai încearcă
folosind cântece și poezii, povești și mișcare multă să ne-ajungă.

Rămâne de Ajutor, așa cum ne-am obișnuit, să ne îmbrăcăm colorat:

 Începem LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.


Cu iubire, 
Aurelia Cobzaru

sănătoși, voioși, prietenoși!

duminică, 23 octombrie 2016

Dragi mămici, tătici, bunici,
  
Închidem luna octombrie sub semnul curiozității
și vorbim despre

„Bucuriile Toamnei”

Ne întâmpină aceleași personaje dragi:
Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
Puișorul Curios, Păpușa Anotimp (Toamna), Elefănțelul curios
dar și o Frunzulița curioasă prinsă-n vânt și curajoasă
care a-nvățat și știe cum se naște o melodie pe o caldă poezie.


Continuăm jocurile legate de
 „Repetiția este mama învățăturii”
și adăgăm informații despre frunzele copacilor în anotimpul de toamnă,
grupându-le după formă și culoare cu multă răbdare,
pictând tablouri cu frunze prin amprentare,
alergând și dansând ca frunzle-n vântul când mai aspru, când mai blând,
și multe altele după ce idei ne mai vin
în cântece și poezii, povești și mișcare multă să ne-ajungă.

Rămâne de Ajutor să ne îmbrăcăm colorat:

 Începem LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.

Inimoșii pot colecționa frunze în culorile toamnei
și le pot aduce la grădiniță să vorbim despre ele și să ne jucăm cu ele.

Cu iubire, 
educatoarele - povestitoarele vă așteaptă
și în ultima săptămână a lunii octombrie,
înainte de mini-vacața de toamnă,
 sănătoși, voioși, prietenoși!

                                                                      Aurelia Cobzaru

luni, 10 octombrie 2016


Dragi mămici, tătici, bunici,

M-am oprit mai multe clipe
și m-am gândit cu grijă la tema acestei săptămâni.

Rămânem  în poienița cunoașterii de sine, la tema principală  
”Ora potrivită pentru un pui de OM”

și vorbim despre

„Ora de hrană”

Ne întâmpină aceleași personaje dragi:
Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
Puișorul Curios, dar și Păpușa Anotimp (Toamna).

Păstrăm bucuria curiozității și ne întâlnim cu Elefănțelul curios,
un pui de elefant foarte curios care, 
s-a trezit de dimineață cu o ... curiozitate: „Ce mănâncă crocodilul la cină?”
Așa că, de cum s-a ridicat soarele pe cer,
a plecat în pădurea caldă, jungla, să întrebe animalele
ocupate să se hrănească pentru a afla răspunsul la întrebarea sa.

În ideea că „Repetiția este mama învățăturii”,
Cling - Țing, clopoțelul inimos,
continuă să ne aștepte la grădiniță
și ne ajută să exersăm salutul și răspunsul potrivit la „apel”.

Mioara-Inimioara încurajează îmbrățișarea de la doamna educatoare.

Soarele ne arată toate cheițele potrivite dorințelor noastre
și ne îndeamnă la joc.

Bulgăre de Bucurie ne provoacă să măsurăm  timpul
și să observăm cum totul se petrece într-un „dans în cerc”.
Hora Anotimpurilor
Hora Lunilor din An
Hora Zilelor din Săptămână
Hora orelor din fiecare Zi

Ne împrietenim cu Ceasul și Calendarul
și, notăm toate câte le petrecem, în Jurnalul grupei.

 De Ajutor este să ne îmbrăcăm colorat:

 Începem LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.

Cu iubire, 
educatoarele - povestitoarele vă așteaptă și în această săptămână
 sănătoși, voioși, prietenoși!

                                                                       Aurelia Cobzaru

duminică, 25 septembrie 2016



„ Repetiția este mama învățăturii.”

Ca-ntr-un dans în cerc se prind activitățile în Grădina grădinăreilor. 
În fiecare an, cercul se lărgește. 
Repetăm și adăugăm. 
Experimentăm împreună o călătorie spre „înțelepțire” 
cu pași mărunți, dar siguri.

Să ne amintim ... , 
dragi mămici, tătici, bunici ...    
        
cum, acum un an, drumul "Spre grădiniță" devenea din ce în ce mai sigur, 
astfel încât zâmbetul să rămână mereu pe chipul boboceilor inimoși.

Ici, colo, din ce în ce mai rar, 
o emoție de nesiguranță încerca să intre în grădina inimoșilor,
emoție pe care copiii învățau 
să o transforme în curajul de a-și satisface curiozitatea. 

În "Grădina grădinăreilor" se iveau
tot felul de potecuțe colorate desprinse din Soare
și din bucuria oamenilor de a merge mai departe prin copiii lor.

Povestitoarele - educatoarele aprindeau scânteioarele
să lumineze cărarea spre poienița lui EU
în care inimoșii puteau simți cum sunt UNICI. 

Fiecare inimos spunea: "Eu sunt unic."
S-au deschis rând pe rând câte o portiță spre poienițe
în care au răsunat din ce în ce mai îndrăzneț observații ca:

"Eu am un nume."
"Eu am un corp."
"Eu am grijă de corpul meu."
"Eu am o minte."
"Eu am grijă de mintea mea."

Cât va dura călătoria, asta nimeni nu poate ști, 
spuneam atunci, spunem și acum. 

Fiecare a căutat în voie, după trebuințele sale,
îmbogățindu-și "sertărașul cu amintiri".

Educatoarele - povestitoarele vă așteaptau atunci 
 sănătoși, voioși, prietenoși!

Să adăugăm!

Săptămâna aceasta,
rămânem  în poienița cunoașterii de sine
și suntem stimulați să intuim ce este o amintire,
dar și de ce ne aflăm la grădiniță.

Ne întâmpină personaje dragi:



Mioara - Inimioara, Bulgăre de Bucurie și Soarele,
dar și Puișorul Curios, un pui de găină foarte curios care, 
aflând de la mama sa că fiecare viețuitare are peste zi o oră a ei, 
s-a gândit că ar trebui să aibă și el una, numai a lui
Așa că, de cum s-a ridicat soarele pe cer, 
a ieșit din cotețul păsărilor 
și a pornit hotărât prin iarba umezită de roua dimineții, 
să întrebe animalele din ogradă 
care ar putea fi ora cea mai potrivită pentru un pui de găină ...

 Inspirându-mă din căutarea puișorului curios,
m-am gândit că tema săptămânii ar putea fi:

”Ora cea mai potrivită pentru un pui de OM”

Ora mesei ?
Ora de odihnă?
Ora de baie?
Ora de grădiniță?
Ora de plimbare în parc?
  
Ne propunem să descoperim, rând pe rând, 
momentul potrivit pentru puiul de om la vârsta de 4-5 ani, 
dar să și stârnim curiozitatea fiecărui grădinărel inimos 
față de el însuși și față de ceea ce îl înconjoară.

Cling - Țing, clopoțelul inimos,
continuă să ne aștepte la grădiniță
și ne ajută să exersăm salutul și răspunsul potrivit la „apel”.

Mioara-Inimioara încurajează îmbrățișarea de la doamna educatoare.

Soarele ne arată toate cheițele potrivite dorințelor noastre
și ne îndeamnă la joc.

Bulgăre de Bucurie ne provoacă să măsurăm  timpul
și să observăm cum totul se petrece într-un „dans în cerc”.
Hora Anotimpurilor
Hora Lunilor din An
Hora Zilelor din Săptămână
Hora orelor din fiecare Zi

Ne împrietenim cu Ceasul și Calendarul
și, notăm toate câte le petrecem, în Jurnalul grupei.

 De Ajutor este să ne îmbrăcăm colorat:

 Începem LUNI - în roșu, să ne lăsăm captați și să vorbim despre noi,
continuăm MARȚI - în portocaliu pentru a ne odihni emoțiile și trupul,
apoi, MIERCURI - în galben, să ne sporim atenția și să fim mai vigilenți,
urmăm JOI - în verde, să luăm aminte,
iar VINERI - în albastru pentru a ne liniști
și a povesti despre călătoria noastră.

Cu iubire, 
educatoarele - povestitoarele vă așteaptă și în această săptămână
 sănătoși, voioși, prietenoși!

Aurelia Cobzaru

duminică, 12 iunie 2016

Dragi mămici, tătici, bunici


Iată că am ajuns şi în ultima săptămână
a jocurilor şi activităţilor de explorare şi de exersare
a comportamentelor specifice vârstei grupei de 3-4 ani.

 Cele două săptămâni care urmează,
în perioada 13 - 17 iunie și 20 - 24 iunie,
sunt rezervate jocurilor şi activităţilor de evaluare. 

Săptămâna aceasta,  vom continua să observăm 
schimbările petrecute în natură, 
dar şi cele petrecute cu noi înşine:
cum am crescut, ce simţim.


 Timp prielnic şi voie bună inimoşilor mari și mici!
Succes!
  

sâmbătă, 28 mai 2016

Dragi mămici, tătici, bunici,


"Cu cireșe la urechi,
Roșii și perechi - perechi,
Vara vine la oricine." 

Începem săptămâna cu sfârșitul de primăvară calendaristică. 
Chiar la mijlocul celor cinci zile lucrătoare 
(câte degete am la o mână, atâtea zile lucrătoare au inimoșii într-o săptămână),
vom petrece prima zi de vară cu sărbătorirea copiilor.

Luni, vom formula tema zilei:

"Tot ce e pe lume 
are-un rost anume."

Continuăm să folosim cunoscutele ”elemente de joc”:
”Văd. Aud. Gust. Miros. Pipăi. Într-un cuvânt: SIMT”,
exersând, de data aceasta, comportamente 
legate de domeniul estetic și creativ.
Ascultăm un cântec, discutăm despre bucuria unei melodii pe o poezie,
dar observăm și informațiile pe care ni le oferă textul cântecului despre "rostul lumii". 
Modelăm plastilina și observăm rostul mâinilor, al minții 
și al "științei de a modela".


Marți, vom formula o altă temă a zilei:

"Sunt copil ca fiecare." 

Dacă toți copiii vor avea o păpușă-bebeluș 
vom exersa comportamente din domeniul științelor 
și cel al comunicării orale.
Astfel, vom observa păpușa-bebeluș îndeaprape 
și vom discuta despre materialele din care este făcută 
și, desigur, despre rostul ei.
Ne vom ocupa să îi spunem o poezie 
despre jucăriile preferate ale fiecărui copil din lumea aceasta,
să îi arătăm cum se montează o floricică cu trei rânduri de petale 
de mărimi diferite ordonându-le de la mic la mare (mic, mijlociu, mare).


Cu Miercuri, vine Vara. 1 Iunie e ziua tuturor copiilor din lume.
Așa că vom face o mini petrecere pentru copii.
Vom formula împreună tema zilei:

"E ziua copiilor din toată lumea." 

Înainte de a da startul pentru petrecere, 
ne vom juca "de-a hora anotimpurilor" 
folosind simbolurile cunoscute copiilor: copaci, emoticoni și etichete,
dar și exercițiul-joc "În ce anotimp te-ai născut? ".

Personajul care ne va însoți la mini petrecerea 
cu ocazia căreia vom exersa comportamente 
legate de domeniul Om și societate, va fi Clovnul .... . 
Numele său va fi ales de către copii 
și îl veți afla odată cu terminarea programului de la grădiniță. 

Joi, vedem care este rostul "științei de a ordona", 
dar și rostul "dorinței de a ne stăpâni 
și de a respecta ordinea unor lucruri", 
precum și rostul unei foi cartonate și verzi 
sau a unei foi subțiri și roz.
De data aceasta ordonăm petalele de flori 
de la mare la mic: mare, mijlociu, mic folosind mâinile dibace 
pentru a lucra un buchețel de floricele să plecăm la drum cu ele. 
Așa vom exersa comportamente din domeniul științelor.

Vineri, ne vom relaxa exersând comportamente 
legate de domeniul psiho motric, într-un dans al jucăriei preferate. 

Să ne molipsim de sănătate și zâmbet sincer!
Un sfârșit de săptămână cum vă place!

Mimi - ed. Aurelia Cobzaru