vineri, 22 septembrie 2017



Dragi mămici,

Vă amintiți de ziua în care ați adus copilul întâia oară la grădiniță?
Dar momentul când ați hotărât să îl înscrieți? Cum ați ales grădinița? 
Care au fost emoțiile? Ați avut lacrimi? Le mai aveți și acum?
Ați avut alături niște bunici?
 Câte lacrimi a avut copilul? Ce culoare aveau lacrimile copilului?  De unde au venit ele? 
Cum au fost lacrimile tatei?
 Puteți să vorbiți cu copilul despre ziua în care l-ați adus la grădiniță pentru prima dată?

Prima săptămână din grupa mare începe cu o invitație:


Mama, te rog, povestește-mi
despre ziua în care m-ai adus prima oară la grădiniță!

Așa că, luați-vă copilul în brațe, cu iubire și răbdare, 
și ... povestiți împreună!

Succes!

Un week-end cu lumină,
Aurelia Cobzaru



Dragi mămici, tătici, bunici,

Azi, se întamplă al doilea echinocțiu din an,
echinocțiul de toamnă, 
când ziua este egală cu noaptea.

De mâine, ziua scade, iar noaptea crește treptat.

Vă sugerăm ca împreună  cu copiii  să fim atenți și să observăm soarele 
când nu trezim și  când  venim la grădiniță,  
apoi când nu întoarcem, spre seară de la joacă. 
Când răsare și când apune soarele? Mai devreme decât ieri sau mai târziu? 

Azi, mâine, poimâine  și  tot așa până la primăvară.

Cu atenție  și  ascultare (ca la grupa mare),
educatoarele, povestitoarele, pe săptămâna  viitoare. Aurelia Cobzaru

vineri, 15 septembrie 2017


Salcia din Grădina Grădinăreilor

Demult, demult, pe când Pământul era locuit doar de sălcii și fel de fel de plantă printre care locuiesc nenumărate gâze, pe când aerul știa să murmă doar cântece vesele, iar gâzele și plantele aveau darul vorbirii, trăia o salcie tânără și foarte curioasă.

Curiozitatea era peste tot și fiecare plantă sau fiecare gâză se apropia cu toată atenția și ascultarea de orice mișcare și orice sunet.
Tot ce știau plantele era să alinte pământul cu rădăcinile curajoase și să susure cuvinte doar de ele înțelese pentru cerul însorit sau înstelat. 
Tot ce știau gâzele era să înveselească pământul și aerul. Și plantele și gâzele  mulțumeau necontenit pentru felul în care traiau în acea vreme.

În această lume, un pui de salcie se ridică pentru a fi în mijlocul unei familii de sălcii alintătoare de ape repezi.   
̶ Bună viața! se auzi glasul foșnit al puișorului care se înălță vesel spre soare.

Trebuie să știți că în vremea aceea, așa se salută toate viețuitoarele pământului. În loc de bună dimineață, bună ziua și bună seara se auzea peste tot: Bună viața!

̶ Bună viața!, Foșni un pic mai clar, puiul care se face din ce în ce mai mare.
Dar nimeni, nimeni nu-i răspundea. Ce era asta? Mai fusese sălcioara pe acolo și altă dată, dar nimeni
nu  mai auzi până atunci să saluți și să nu ți se răspund.

Începu să plouă, iar puiul nu mai era pui. Era o salcie tânără și foarte frumoasă.
 ̶ Bună viața! foșni cu iubire salcia. Nici un răspuns. Nici o privire. Cum se poate așa ceva? Într-o lume atât de curioasă, nimeni să nu întoarcă măcar o frunză ori o antenă sau poate o aripioară spre glasul și firea ei.

A rămas atent la toate plantele și gâzele din jurul ei. Orice plantă avea ceva de spus și orice alta o ascultă. Orice gâză zbura împreună cu alte gâze. Era atât de atente să vorbească pe rând și să se asculte pe alta.
 ̶ Bună viața ! Să înțeleg că a mai crescut o floare? Are nevoie să o atingă soarele? Să-i facem loc, se auzeau niște sălcii uriașe cu crengile acoperind o întreagă poeniță de te miri cum au reușit firele de iarbă să mai crească la umbra lor.
Poate pentru că din când în când se ridică să lase lumina până la ele? Așa cum se pregătesc să facă pentru floarea cea nouă venită.

Salcia noastră a crescut și mai mult. Făcea atât de bine ceea ce știa ea să facă. În același timp s-au coboare în pământ cu rădăcinile și să urce cu crengile la cer. Salută și mulțumea pe orcine vedea chiar dacă nu primea răspuns.

Într-o bună zi, pe sub coroana ca un clopot verde cu parfum de răcoare, a trecut ceva ce nu mai văzuse până atunci. O gâză ciudată, apoi alta. O mulțime de gâze ciudate. Se mișcau pe pământ când repede când încet. Se țineau de mână cu altele mai mari. Vorbeau mult, râdeau sau plângeau, țipau și, din când în când, aveau cu ele fel de fel de obiecte. Și ce aripi ciudate care le țineau pe loc. Uneori le desfăceau și le lăsau în grija celor uriași.
 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? îndrăzni să întrebe salcia curioasă. Dar și de data aceasta, răspunsul la rămas neauzit.

A doua zi, salcia a observat o altă lume. Sunetele și imaginile erau altele. Se afla într-o lume diferită. Plantele erau mai multe, iar ființele care treceau pe lângă ea nu erau gâze. Acestea au trecut grăbite pe sub coroana ei.
 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? întrebare cu răbdare salcia, dar și de data aceasta, răspuns la rămas neauzit.

A treia zi, iar au trecut ființele acelea ciudate.
 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? se auzi întrebarea ei.
Deodată, din grupul gălăgios, se desprinse o făptură cu voce de clopoțel.
 ̶ Se spune bună dimineața!
 buna dimineata! Eu sunt Salcia. Tu cine ești?
̶ Eu sunt o fetiță. Am venit la grădiniță. Cei de acolo sunt părinții mei. Iar ceilalți sunt copii mai mari și mai mici. Ni se spune grădinărei inimoși. Locul acesta este Grădina Grădin ăreilor. Îmi place să trec pe sub coroana ta și mai ales îmi place că m-ai văzut și mi-ai vorbit. 
 ̶ De când am ajuns aici, ești prima făptură care îmi răspunde. Ceilalți nu mi-au răspuns. Poate că nu mă aud. 
    ̶  Poate că nu știu limba sălciilor. Sălciește nu se învață la grădiniță. Doar englezește.

  Și au vorbit, au tot vorbit până s-a făcut seară și apoi noapte. Noaptea s-a umplut de vise verzi cu miros de salcie. Apoi s-a făcut din nou dimineață și tot așa. De atunci, în Grădina  Grădinăreilor , viețuiește o salcie minunată care are de spus ceva fiecărui trecător din lumea aceasta și din toate lumile.

  Și m-am așezat pe-o frunză verde și v-am spus o poveste care se nu se pierde.

  Și m-am legănat pe-o creangă de cais și v-am spus șoptit un vis.
                                                                          Salcia din Grădina  Grădinăreilor , Aurelia Cobzaru





Pinochio este un locuitor al Salciei Minunate.
Zile frumoase! 
Aurelia Cobzaru, Inimoșii și Sălcioara

joi, 14 septembrie 2017


Gânduri pentru INIMOȘI 


Mioara - Inimioara

S-a pregătit toată vara
Să nu întâmpinăm în prag.



Inimoși, bine-ați venit
Grupa mică-ați abslovit,
Chiar și grupa mijlocie
Ați trecut cu voinicie.
Azi, în grupa mare
Sunteți fiecare.
Creșteți mari-mari, cu răbdare
Cu iubire și-ascultare!
Vă iubesc pe fiecare!

***

Bulgăre de Bucurie
A fost în călătorie
Aerul a-mbrățișat
Și-are poftă de jucat.
Pajiști verzi, pădure verde
Fericit e cine-l crede.



 Inimoși, vă-mbrățișez!
Chiar acum la voi vizez.
Hai să râdem, să zâmbim
Cu cerul să ne-nvelim!
Să creșteți mari, cu răbdare
Cu iubire și-ascultare!
Vă ascult pe fiecare!


***


Soarele ne-a însoțit
Peste tot, nu s-a oprit.
În sclipirea sa fierbinte,
Foc de aur în cuvinte.



Bine ați ajuns aici,
Grădina-i cu licurici
Și v-ajută în culori
Să vă faceți mărișori.
Să creșteți mari, cu răbdare
Cu iubire și-ascultare!
Luminez pe fiecare!



În lumina soarelui,
Doamna sa gândit la voi.
Să creșteți mari, cu răbdare
Cu iubire și-ascultare!
Vă-mbrățișez pe fiecare!


Aurelia Cobzaru