joi, 31 ianuarie 2013

Bună ziua!

Astăzi am fost la circ. Magicianul a făcut lucruri de necrezut, iar inimoșii s-au distrat timp de jumătate de oră.
Iepurășul ne-a arătat că e bine să mâncăm morcovi și să refuzăm categoric Coca Cola. Porumbeii au dispărut și au apărut multe atinși doar de bagheta magică, masa a dansat, sfoara a avut noduri care au dispărut, eșarfele colorate s-au transformat într-o umbrelă. Și multe altele s-au întâmplat.
La sfârşit, Magicianul a dăruit o baghetă educatoarelor. Copiii obraznici pot fi transformate în șoricei, iar educatoarele în pisicuțe și asta nu e prea bine. Vestea bună este că educatoarele pot folosi bagheta pentru toți copiii cuminți transformându-i pe băieți în prinți și pe fete în prințese. Și să fiți siguri că ne dorim să fim cuminți, chiar dacă ne-am obișnuit cu educatoarele și am început să le arătăm și ceea ce știm să facem noi pe acasă cu părinții sau cu bunicii. Mici alintări. Ce să faci? Doar suntem copii, nu?

Jocurile din prima parte a dimineții le-am jucat, însă după spectacol, am cam obosit. Am reuşit să facem bulgări de zăpadă din hârtie, prin mototolire. Iar ne-am distrat. Am fi vrut să nu batem cu bulgăraşii din hârtie, dar educatoarea nu prea a fost de acord, aşa că am lăsat-o pe altă dată. Mai bine ne jucăm când mai ninge și mergem cu părinții la parc să facem o bătaie cu bulgări din zăpadă.

Oamenii de zăpadă din fişe nu i-am mai dorit. Prea mult de lucru și prea multă atenție. Să colorăm pentru fiecare cifră cu o anumită culoare. După model. Nu am reușit să ne concentrăm. Am terminat prin a privi împreună cu Aurelia un filmuleţ cu Bobiţă şi Buburuză: Omul de zăpadă.


Mâine vom observa sania. Şi Aurelia a uitat să ne roage să aducem o SĂNIUŢĂ la grădiniţă. 

Pe mâine,
Inimoşii şi educatoarele

4 comentarii:

  1. Buna seara. De asemenea vizitam zilnic blogul inimosilor, mai greu e cu comentariile si cu ocazia asta ne cerem scuze pentru lipsa de promptitudine. Fara sa fie intrebat, Mihai ne-a fredonat sunetele muzicale marti si miercuri a cantat cantecul cu Ionica iar astazi a pomenit ceva de circul de la gradi.
    Cu stima, Savin Lucia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara!
    Sara Gabriela a povestit astazi ca a fost la circ si ca isi doreste sa o transforme magicianul in printesa Aurora. Apoi ca a vazut cum magicianul a "tansfomat iepulasul in pasalica". In aceasta ordine.
    Speram ca nu va da prea multe batai de cap cu alintaturile ei, si speram sa ii treaca cat mai curand povestea asta cu printesa Aurora.
    Noi avem o saniuta dar e pentru bebelusi model din acesta mai nou(din plastic), nu e cum aveam noi cand eram copii. Daca va poate fi de ajutor noi o putem aduce maine dimineata.
    Va multumim.
    Nicoleta Arghiri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata. Ultima saptamana la gradinita a fost interesanta si am continuat "expeimentele" si acasa si am pus turturi de gheata (gasiti pe la masini) in castronel ca sa vedem cum se transforma in apa; Mihaius a fost foarte incantat de omul de zapada cu nasul lui haios si ne-am straduit sa facem si acasa din plastelina si multe altele.
    Savin Lucia

    RăspundețiȘtergere