Dragi mămici, tătici, bunici,

Rămânem în sfera cerului deshis și a inimilor blânde. 

Inimoșii lucrează, iar îngerașii îi ghidează în orice clipă. 

Ce poate fi mai frumos decât atât? 

Când ne mai împiedicăm, asta e o parte tot atât de frumoasă a vieții pe pământ 

(unii dintre inimoși știu să vă spună despre ”atracția” gravitațională 

care ne ține pe toți legați de planeta aceasta minunată),

ne ridicăm sprijinindu-ne unii pe alții

atât de firesc și atât de straniu în același timp. 

Cât de frumoși sunteți/suntem! 

Priviți-vă în oglindă și veți vedea cât adevăr este. 

În toate stările de liniște sau agitație, 

în toate clipele de îngrijorare sau curaj

sunteți/suntem minunați!

Oglinda, în care vă invit să vă priviți/ să ne privim,  

este/sunt copilul/copiii dumneavoastră!

Vă doresc să fiți conștienți de toate câte sunteți/suntem

și să vă bucurați de TOT ce puteți/putem fi și de TOT ce aveți/avem!

În această săptămână suntem conectați la proiectul început cu luna decembrie. 

Luna Darurilor

Cu acest proiect, am văzut 

ce sunt darurile, 

cum putem fi noi înșine Sfântul Nicolae.

ce este o sărbătoare.

În continuare, vedem cum putem să mai facem daruri

și formularea temei a venit de la sine.

Și eu pot fi Moș Crăciun

Cu gândul bun și inima deschisă, cu mâinile harnice, 

inimoșii au început lucrul pentru cei 15 copii de la grădinița Coasta Lupei. 

Două fetițe și un băiat sunt în atenția părinților, iar toți cei 15 în atenția copiilor. 

Bineînțeles că părinții sunt sprijinitorii reali ai acestui proiect 

și pentru aceasta vă spunem din nou și din nou:

Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim!

Cu iubire, în lumină, Aurelia Cobzaru și 

INIMOȘII 

Dragi mămici, tătici, bunici,

Se deschide cerul pentru a intra în ”fermecătorul ținut al iernii”. 

Se apropie momentul când Soarele va avea cea mai joasă orbită.
 Atunci începe să crească și din ”moș” cum era începe să ”întinerească”. 

Creștinii primesc în dar Nașterea Fiului lui Dumnezeu 

și inima este pregătită să primească și să dăruiască. 

Este vremea bunătății, a iertării și a bucuriei.

Așa că vă propun pentru toți inimoșii mari și mici 

să experimentăm din nou împreună 

bucuria de a primi și de a dărui un dar, oricare ar fi el. 

Luna Darurilor

- luna Decembrie, luna cadourilor - 

Copiii știu că luna decembrie este luna cadourilor.

Dar de ce? 

Ce înseamnă un cadou, un dar? 
Cât de mare sau cât de mic poate fi un dar?

Cum poate fi darul o dovadă a iubirii între oameni?

Cât dăruim, atâta iubim?!

Toate acestea și câte vor mai fi, 
 vom vedea împreună în această săptămână. 
Avem de ajutor povestea, cântecul, dansul și ... mâinile harnice.
Adăugăm imaginația, atenția și ascultarea, curajul de a spune ce simțim. 
Toate adăpostite în inimioară, 
o inimioară care crește mare-mare și frumoasă.

 Luni - ”Cele mai frumoase daruri”
când ascultăm o poveste cu patru membri de familie 
prinși între ei de firul magic al iubirii
cărora le place să-și facă daruri.

Marți - ”Ne pregătim să primim daruri”
când ne amintim cine este Moș Nicolae și ne pregătim ghetuțele.

Miercuri - ”Și eu pot fi Moș Nicolae”
când imaginația aduce în fapt daruri pentru cei dragi: mama, tata, frate, soră, bunici. 

Joi - ”Darurile lui Moș Crăciun”
când vorbim despre Nașterea lui Iisus
și alegem colindele de cântat în zilele Crăciunului.

Vineri - ”Și eu pot fi Moș Crăciun”

când mâinile harnice se fac îndemânatice 
și lucrează felicitări pentru ”Magazinul de felicitări”.
Sigur că aici avem nevoie de ajutorul tuturor părințior, rudelor, prietenilor 
care să dorească să fie ”cumpărători de felicitări”.
Astfel vom fi un Moș Crăciun cu adevărat pentru câțiva copii mai puțin norocoși cuprinși împreună cu noi 
în proiectul educațional 
”IA-MĂ DE MÂNĂ, SĂ CREȘTEM ÎMPREUNĂ!”

Să vă fie mini vacanța minunată! 
Cu drag, Aurelia Cobzaru

Dragi mămici, tătici, bunici,

Spiridușul inimos,

Din codrul cel mai stufos,

Se arată tuturor

Cărora le este dor

De copilărie și de bucurie.

Iar, de veți pofti pe la grădi zi de zi

Și prin crengi veți căuta s-asculați cu inima

Galsul frunzelor de toamnă

Ce, să hoinărim, ne-ndeamnă,

Spiridușul inimos

Vă va mângâia duios.

Să credeți ori să nu credeți,

Dumneavoastră alegeți.

Încă un proiect de grădiniță vom derula împreună după tipic, 

cu răbdare, așa ca la grupa mare, cu scopul ca fiecare inimos 

să fie curios cum putem identifica arborii după frunze, să denumească doi arbori: teiul (Galați este orașul teilor.), stejarul (pădurea Gârboavele este o pădure de stejari.)

și, în mod special, fiecare inimos și fiecare părinte de inimos

să lucreze împreună în desfășurarea acestui proiect.

Denumirea proiectului:

”Frunze și Arbori”

 Urmăriți harta proiectului 

și interacționați cu copilul după îndrumările primite.

Să aveți curiozitate și spor!

Cu iubire şi preţuire, educatoarele şi Spiriduşul inimos

VINERI,

fiecare copil să poată prezenta colegilor

”Colecția de frunze foioase”

Mulțumiri anticipate!
Aurelia Cobzaru

Dragi mămici, tătici, bunici,

O ceapă emoționată, în chip de grădinărel, 

vă arată cum pe dată,

în grădină va pofti inimoșii, zi de zi,

să descopere o grădină de legume plină - plină 

și-n legume, cum se știe, multe - multe vitamine.

Un proiect de grădiniță vom derula împreună după tipic, 

cu răbdare, așa ca la grupa mare,

cu scopul ca fiecare inimos 

să-și dorească să mănânce legume cât mai variate

și să fie curios de unde vin legumele, 

cum ajung ele în farfurie, de ce le consumăm. 

Denumirea proiectului:

”În grădina de legume, 

multe - multe vitamine.”

 Urmăriți harta proiectului 

și interacționați cu copilul după îndrumările primite.

Să aveți curiozitate și spor!

Cu drag, Aurelia Cobzaru

Dragi mămici, tătici, bunici,

Naz se întoarce și îi provoacă pe toți inimoșii 

indiferent de vârstă să găsească răspunsuri la întrebarea:

Cum pot SĂ FIU fericit?

(temă în afara proiectelor)

Poate citind o poveste sau cântând un cântec? 

Poate pornind în drumeție cu toți membrii familiei?

Poate petrecând cu toți cei dragi la un loc?

Poate alergând până la cer și înapoi? 

Poate ... ”fugind de acasă”

sau poate ”fugind în casă”?!

Poate respecând regulile naturii și regulile oamenilor?! 

Poate făcând ceea ce simțim, când simțim și cum simțim?

Să vorbim și să vedem ....

Ne vor ajuta personajele noastre îndrăgite: 

Naz și tovarășii lui, 

Luminel și Luminița

și, desigur, Salcia povestitoarea. 

Dacă aveți timp rămâneți 

și citiți  o poveste ...

    ”Uneori, cerul e atât de înalt și de albastru, atât de albastru și de înalt, 

încât îți vine să te faci aviator. Ceea ce Radu, un inimos școlar, chiar și face. 

Dă drumul motoarelor, ia direcția spre țara Delfinilor roz, 

dar când să-și ia rămas bun de la bunica, aceasta îi spune că a uitat să cumpere pâine. 

     Așa-i viața. Delfinii roz mai pot aștepta, dar tata trebuie să vină de la lucru 

și, cine muncește, are nevoie să mănânce.

     - Bine, bunică, mă duc să iau pâine, spune Radu. Nu ne mai luăm rămas bun că mă întorc îndată ...

     Alteori, cerul e atât de jos și de cenușiu, atât de cenușiu și de jos, 

încât îți vine să te faci marinar. Ceea ce Radu chiar și face. 

Ridică ancora, ia direcția spre Insulele Broaștelor Verzi, dar când să tragă 

de sirenă pentru ultimul salut, își aduce aminte că mai are de scris o pagină cu înmulțirea cu 3. 

     Așa-i viața. Broaștele verzi pot să mai aștepte, 

dar pentru mâine la aritmetică are de scris o pagină cu înmulțirea cu 3 

și nu te poți numi școlar dacă nu știi înmulțirea cu 3.

     - Doamna învățătoare, fiți fără grijă, spune Radu. 

Mâine nu vin la școală fără pagina plină cu înmulțirea cu 3.

     Alteori, cerul e deopotrivă, atât de vesel și de trist, atât de trist și de vesel,

 încât îți vine să cânți cântecul șoferului și să te faci șofer. Ceea ce Radu chiar și face. 

Învârte cheia, claxonează, ia direcția spre Munții Urșilor Blânzi, 

dar, când să apese pe accelerator, vede ... eh, dar ce nu poate vedea un băiat care are ochi buni?! 

Că florile nu-s stropite ... Că mama are guturai și cineva ar putea să-i aducă aspirine de la farmacie ... Că fetița de la etajul 4 e singură și plânge ...

     Așa-i viața. Urșii blânzi pot să mai aștepte, dar sunt sute de alte lucruri care nu pot aștepta.

     - Ești necăjit, Radu, îl întreabă uneori și alteori cerul.

     - Prostuțule, îl mustră Radu, cum îți închipui așa ceva? 

Eu să fiu necăjit, eu care pot să mă fac când vreau, ce vreau?”

(Radu și cerul, Octav Pancu-Iași)

 Odihnă plăcută și atentă!

Aurelia Cobzaru

Dragi mămici,

Vă amintiți de ziua în care ați adus copilul întâia oară la grădiniță?

Dar momentul când ați hotărât să îl înscrieți? Cum ați ales grădinița? 

Care au fost emoțiile? Ați avut lacrimi? Le mai aveți și acum?

Ați avut alături niște bunici?

 Câte lacrimi a avut copilul? Ce culoare aveau lacrimile copilului?  De unde au venit ele? 

Cum au fost lacrimile tatei?

 Puteți să vorbiți cu copilul despre ziua în care l-ați adus la grădiniță pentru prima dată?

Prima săptămână din grupa mare începe cu o invitație:

Mama, te rog, povestește-mi

despre ziua în care m-ai adus prima oară la grădiniță!

Așa că, luați-vă copilul în brațe, cu iubire și răbdare, 

și ... povestiți împreună!

Succes!

Un week-end cu lumină,

Aurelia Cobzaru

Dragi mămici, tătici, bunici,

Azi, se întamplă al doilea echinocțiu din an,

echinocțiul de toamnă, 

când ziua este egală cu noaptea.

De mâine, ziua scade, iar noaptea crește treptat.

Vă sugerăm ca împreună  cu copiii  să fim atenți și să observăm soarele 

când nu trezim și  când  venim la grădiniță,  

apoi când nu întoarcem, spre seară de la joacă. 

Când răsare și când apune soarele? Mai devreme decât ieri sau mai târziu? 

Azi, mâine, poimâine  și  tot așa până la primăvară.

Cu atenție  și  ascultare (ca la grupa mare),

educatoarele, povestitoarele, pe săptămâna  viitoare. Aurelia Cobzaru

Salcia din Grădina Grădinăreilor

Demult, demult, pe când Pământul era locuit doar de sălcii și fel de fel de plantă printre care locuiesc nenumărate gâze, pe când aerul știa să murmă doar cântece vesele, iar gâzele și plantele aveau darul vorbirii, trăia o salcie tânără și foarte curioasă.

Curiozitatea era peste tot și fiecare plantă sau fiecare gâză se apropia cu toată atenția și ascultarea de orice mișcare și orice sunet.

Tot ce știau plantele era să alinte pământul cu rădăcinile curajoase și să susure cuvinte doar de ele înțelese pentru cerul însorit sau înstelat. 

Tot ce știau gâzele era să înveselească pământul și aerul. Și plantele și gâzele  mulțumeau necontenit pentru felul în care traiau în acea vreme.

În această lume, un pui de salcie se ridică pentru a fi în mijlocul unei familii de sălcii alintătoare de ape repezi.   

̶ Bună viața! se auzi glasul foșnit al puișorului care se înălță vesel spre soare.

Trebuie să știți că în vremea aceea, așa se salută toate viețuitoarele pământului. În loc de bună dimineață, bună ziua și bună seara se auzea peste tot: Bună viața!

̶ Bună viața!, Foșni un pic mai clar, puiul care se face din ce în ce mai mare.

Dar nimeni, nimeni nu-i răspundea. Ce era asta? Mai fusese sălcioara pe acolo și altă dată, dar nimeni

nu  mai auzi până atunci să saluți și să nu ți se răspund.

Începu să plouă, iar puiul nu mai era pui. Era o salcie tânără și foarte frumoasă.

 ̶ Bună viața! foșni cu iubire salcia. Nici un răspuns. Nici o privire. Cum se poate așa ceva? Într-o lume atât de curioasă, nimeni să nu întoarcă măcar o frunză ori o antenă sau poate o aripioară spre glasul și firea ei.

A rămas atent la toate plantele și gâzele din jurul ei. Orice plantă avea ceva de spus și orice alta o ascultă. Orice gâză zbura împreună cu alte gâze. Era atât de atente să vorbească pe rând și să se asculte pe alta.

 ̶ Bună viața ! Să înțeleg că a mai crescut o floare? Are nevoie să o atingă soarele? Să-i facem loc, se auzeau niște sălcii uriașe cu crengile acoperind o întreagă poeniță de te miri cum au reușit firele de iarbă să mai crească la umbra lor.

Poate pentru că din când în când se ridică să lase lumina până la ele? Așa cum se pregătesc să facă pentru floarea cea nouă venită.

Salcia noastră a crescut și mai mult. Făcea atât de bine ceea ce știa ea să facă. În același timp s-au coboare în pământ cu rădăcinile și să urce cu crengile la cer. Salută și mulțumea pe orcine vedea chiar dacă nu primea răspuns.

Într-o bună zi, pe sub coroana ca un clopot verde cu parfum de răcoare, a trecut ceva ce nu mai văzuse până atunci. O gâză ciudată, apoi alta. O mulțime de gâze ciudate. Se mișcau pe pământ când repede când încet. Se țineau de mână cu altele mai mari. Vorbeau mult, râdeau sau plângeau, țipau și, din când în când, aveau cu ele fel de fel de obiecte. Și ce aripi ciudate care le țineau pe loc. Uneori le desfăceau și le lăsau în grija celor uriași.

 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? îndrăzni să întrebe salcia curioasă. Dar și de data aceasta, răspunsul la rămas neauzit.

A doua zi, salcia a observat o altă lume. Sunetele și imaginile erau altele. Se afla într-o lume diferită. Plantele erau mai multe, iar ființele care treceau pe lângă ea nu erau gâze. Acestea au trecut grăbite pe sub coroana ei.

 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? întrebare cu răbdare salcia, dar și de data aceasta, răspuns la rămas neauzit.

A treia zi, iar au trecut ființele acelea ciudate.

 ̶ Bună viața! Cine sunteți voi? se auzi întrebarea ei.

Deodată, din grupul gălăgios, se desprinse o făptură cu voce de clopoțel.

 ̶ Se spune bună dimineața!

 buna dimineata! Eu sunt Salcia. Tu cine ești?

̶ Eu sunt o fetiță. Am venit la grădiniță. Cei de acolo sunt părinții mei. Iar ceilalți sunt copii mai mari și mai mici. Ni se spune grădinărei inimoși. Locul acesta este Grădina Grădin ăreilor. Îmi place să trec pe sub coroana ta și mai ales îmi place că m-ai văzut și mi-ai vorbit. 

 ̶ De când am ajuns aici, ești prima făptură care îmi răspunde. Ceilalți nu mi-au răspuns. Poate că nu mă aud. 

    ̶  Poate că nu știu limba sălciilor. Sălciește nu se învață la grădiniță. Doar englezește.

  Și au vorbit, au tot vorbit până s-a făcut seară și apoi noapte. Noaptea s-a umplut de vise verzi cu miros de salcie. Apoi s-a făcut din nou dimineață și tot așa. De atunci, în Grădina  Grădinăreilor , viețuiește o salcie minunată care are de spus ceva fiecărui trecător din lumea aceasta și din toate lumile.

  Și m-am așezat pe-o frunză verde și v-am spus o poveste care se nu se pierde.

  Și m-am legănat pe-o creangă de cais și v-am spus șoptit un vis.

                                                                          Salcia din Grădina  Grădinăreilor , Aurelia Cobzaru

Pinochio este un locuitor al Salciei Minunate.

Zile frumoase! 

Aurelia Cobzaru, Inimoșii și Sălcioara