Dragi mămici, tătici, bunici,
Naz se întoarce și îi provoacă pe toți inimoșii
indiferent de vârstă să găsească răspunsuri la întrebarea:
Cum pot SĂ FIU fericit?
(temă în afara proiectelor)
Poate citind o poveste sau cântând un cântec?
Poate pornind în drumeție cu toți membrii familiei?
Poate petrecând cu toți cei dragi la un loc?
Poate alergând până la cer și înapoi?
Poate ... ”fugind de acasă”
sau poate ”fugind în casă”?!
Poate respecând regulile naturii și regulile oamenilor?!
Poate făcând ceea ce simțim, când simțim și cum simțim?
Să vorbim și să vedem ....
Ne vor ajuta personajele noastre îndrăgite:
Naz și tovarășii lui,
Luminel și Luminița
și, desigur, Salcia povestitoarea.
Dacă aveți timp rămâneți
și citiți o poveste ...
”Uneori, cerul e atât de înalt și de albastru, atât de albastru și de înalt,
încât îți vine să te faci aviator. Ceea ce Radu, un inimos școlar, chiar și face.
Dă drumul motoarelor, ia direcția spre țara Delfinilor roz,
dar când să-și ia rămas bun de la bunica, aceasta îi spune că a uitat să cumpere pâine.
Așa-i viața. Delfinii roz mai pot aștepta, dar tata trebuie să vină de la lucru
și, cine muncește, are nevoie să mănânce.
- Bine, bunică, mă duc să iau pâine, spune Radu. Nu ne mai luăm rămas bun că mă întorc îndată ...
Alteori, cerul e atât de jos și de cenușiu, atât de cenușiu și de jos,
încât îți vine să te faci marinar. Ceea ce Radu chiar și face.
Ridică ancora, ia direcția spre Insulele Broaștelor Verzi, dar când să tragă
de sirenă pentru ultimul salut, își aduce aminte că mai are de scris o pagină cu înmulțirea cu 3.
Așa-i viața. Broaștele verzi pot să mai aștepte,
dar pentru mâine la aritmetică are de scris o pagină cu înmulțirea cu 3
și nu te poți numi școlar dacă nu știi înmulțirea cu 3.
- Doamna învățătoare, fiți fără grijă, spune Radu.
Mâine nu vin la școală fără pagina plină cu înmulțirea cu 3.
Alteori, cerul e deopotrivă, atât de vesel și de trist, atât de trist și de vesel,
încât îți vine să cânți cântecul șoferului și să te faci șofer. Ceea ce Radu chiar și face.
Învârte cheia, claxonează, ia direcția spre Munții Urșilor Blânzi,
dar, când să apese pe accelerator, vede ... eh, dar ce nu poate vedea un băiat care are ochi buni?!
Că florile nu-s stropite ... Că mama are guturai și cineva ar putea să-i aducă aspirine de la farmacie ... Că fetița de la etajul 4 e singură și plânge ...
Așa-i viața. Urșii blânzi pot să mai aștepte, dar sunt sute de alte lucruri care nu pot aștepta.
- Ești necăjit, Radu, îl întreabă uneori și alteori cerul.
- Prostuțule, îl mustră Radu, cum îți închipui așa ceva?
Eu să fiu necăjit, eu care pot să mă fac când vreau, ce vreau?”
(Radu și cerul, Octav Pancu-Iași)
Odihnă plăcută și atentă!
Aurelia Cobzaru
