PRIMUL MEU CONCURS LA GRĂDINIŢĂ 

Concursul PICIUL 

cu tema: "8 Martie, ziua MAMEI"

LA MULŢI ANI, MĂICUŢA MEA!

Pregătirea  nu e uşoară. 

Ca de obicei, cutia cu carioci trebuie să stea cuminte în faţa mea. 

Aşa nu o voi lovi cu mâna şi nu va cădea pe sub masă. 

Neapărat am nevoie de carocile subţiri. 

Iar ochii şi urechile ... la Ina şi Aurelia.  

Cine e ATENT, RĂBDĂTOR şi ASCULTĂTOR va lucra CORECT şi va lua şi un premiu pe care îl va dărui MAMEI.  Păi, nu e deajuns colierul?

La ce e bun un premiu?! Dar Diploma?! Şi la ce bun un CONCURS?!

EU TOT NU AM ÎNŢELES. 

"După ce voi face, voi înţelege.", aşa spun educatoarele. 

Au apărut şi fişele. Am mai văzut eu aşa ceva. Trebuie scris urgent peste tot. Ah, nu! Nu peste tot. Doar unde TREBUIE. Şi de unde să ştiu EU unde? Îmi arată Ina şi Aurelia. 
Ele mă invită să spun cine sunt fetele ca nişte zâne frumos colorate. Păi, cum să nu le ştiu când vorbim despre zânele astea în fiecare dimineaţă la jocul "Astăzi este..."? Apoi imi cere să încercuiesc zâna care a venit la noi şi care îi spunem anotimp. E PRIMĂVARA. M-au învăţat Ina şi Aurelia să încercuiesc . Îmi place să încercuiesc, dar nu ştiu de ce nu pot să mă opresc. Aş încercui tot, tot, tot. E foarte distractiv să fac o cariocă să alerge pe hârtie. Lasă urme colorate. Iar cercurile sunt foare interesante. Regula spune că trebuie să aşez carioca la locul ei imediat ce am încercuit. Ina şi Aurelia ne veghează să respectăm regulile. Am aşezat răbdarea în buzunar şi trag cu ochiul la pagina următoare. Curiozitatea m-a făcut să uit de regulă.

Lucrăm mai întâi cu degeţelul ... Ce idee! "FAC ŞI ÎNVĂŢ."

Bine te-am găsit carioca! Îmi place, îmi place, îmi place!

Aparatul vede tot. Mai am de învăţat direcţia de scris: de la stânga la dreapta. 

Dar, dacă am înconjurat doar trei gărgăriţe, e de ajuns pentru a primi Foarte Bine.  

Am nevoie de ajutor să întorc pagina.

O mama, un bunic, o bunică, un tată. Să o găsesc pe cea a cărei zi este azi. Cine nu ştie că azi e ZIUA MAMLOR? Eu ştiu. Ştiu şi ce daruri poate primi mama: o poşetă şi un ghiocel. Poate, totuşi şi o trotinetă. Nu, trotineta este bună pentru mine. Sigur nu pot să colorez pantalonii lui tata cu roşu? Da. Mi-am amintit. Doar înconjor pe mama cu o cariocă colorată după cum îmi place. Apoi, carioca în suport şi, iarăşi, aştept. Nu crezi că e cam mult?!

Sunt gata şi AŞTEPTAREA CU RĂBDARE e destul de GREA. Nu mă las.

Vreau să fiu ASCULTĂTOARE. Rezultatul e un DAR PENTRU MAMA.

Mai complicat cu al doilea şi ultimul. Aici chiar că trebuie să respect direcţia de scris.

Ce drum! Acum e simplu că l-am atins şi m-am plimbat atentă să ajung cu bine la capăt.

                                         Bravo! Eşti minunat! Ai ales drumul corect!

Carioca se ţine totuşi între degetul mare şi degetul arătător şi se sprijină pe cel mijlociu?! Sau, cum?! Carioca mea lasă urme pe hârtie indiferent cum o ţin. Educatoarele mele nu prea sunt "tari" la capitolul acesta. Poate că au lipsit la grădiniţă când s-a învăţat cum se ţin cariocile la scris şi desenat.  Şi tot alunecă printre degete. Cred alunecă din cauză că este ... albastră.

Proba practică trebuie împărţită cu Ina şi Aurelia. Tubul de lipici nu este ascultător. 

Trebuie să înveţe de la mine. Eu vreau să fiu ASCULTĂTOR şi, de cele mai multe ori, îmi reuşeşte. Aşa spun doamnele educatoare. Eu am terminat. Pot să cânt? Am uitat. Sunt grijulie cu colegii mei şi păstrez liniştea ca şi ei să lucreze corect.

Sunt întrebat cum mă simt acum la sfârşitul jocului "De-a Concursul PICIUL". Cu chef de .... alergat, de zburat ca rândunica şi fericit să privesc laleaua roşie pe care am s-o dăruiesc mamei. Nu ştiu ce premiu am luat pentru că urmează ca o educatoare să verifice cât de corect am lucrat. Cum adică dacă am lucrat corect? Cum să verifice? Aurelia şi Ina nu m-au văzut. Nu am făcut o mişcare fără să mă vadă. Trebuie să şi scrie. Aşa. Oricum, după un timp, voi uita ce mi-au spus şi nu voi şti să povestesc ce a fost cu acest concurs. Sau poate, nu.

Voi dărui mamei, fişa de lucru, diploma cu Premiul I sau II (E de bine pentru că mi se spune FELICITĂRI.), laleaua şi Diploma pentru cea mai bună mămică.

În poza de grup nu se văd unii copii care au preferat să se joace de-a alergarea.

 Nu spunem cine. Vă daţi singuri seama. Mulţumim mamei lui Filip pentru fotografia de grup.