duminică, 2 martie 2014

Săptămâna 24 - 28 februarie 2014

     Sub semnul iubirii, Dragobetele a deschis această săptămână
 a căror activități au rămas în zona viețuitoarelor din pădurile pământene ale zilelor noastre, 
dar și a celor de pe lângă casa omului.

Așa că am făcut clasificări ale animalelor după mediul în care trăiesc, dar și după modul de hrănire.
Am desenat din "inimi" colorate, animale preferate
şi ne-am arătata iubirea pentru jucăriile animăluţe având mare grijă de ele.






Clasificarea mărgelelor după formă și după culoare, 
numărarea şi serierea s-au împletit cu exersarea atenției, a răbdării și îndemânării de a înșira mărgele. 
Am ales două culori, și am alternat înșirând cu interes mărgele: 
fetele pentru șiragul de mărgele; 
băieții  pentru brățara" indicatoare de mâna stângă" și, apoi, "indicatoare de mâna dreaptă".






















Rămaşi în registrul iubirii faţă de vieţuitoarele pădurii, ne-am amuzat de păţania lui Iepurilă
 pe care ne-a povestit-o cu amuzament doamna educatoare 
şi am povestit "în lanţ", pe baza ilustraţiilor, în jocul "Indicatorul călător"
 întâmplarea iepurelui mult prea îndrăzneţ.




















Am marcat în calendarul din perete și ziua de 28 februarie 
ca fiind ziua de încheiere a anotimpului de primăvară.  
Am remarcat că e cea mai scurtă lună din an
 și că, a doua zi, sâmbătă urmează 1 martie, ziua mărțișorului. 
 Mărțişoarele, simbol al frumuseții și al iubirii 
 au devenit punctul de atracție a fiecăruia dintre noi. 








     Ne-am luat la revedere de la Iarna și am aranjat panourile în ordinea trecerii anotimpurilor.


Urmează fotografii făcute, pe rând, de către copii.

Foto: Ştefi-Gabriel

Foto:Sara-Maria

Foto: Mihai

 Foto: Andreea

Am pregătit panoul Primăverii,
am aranjat celelalte panouri în ordinea potrivită trecerii anotimpurilor,
am primit în dar de mărţişor  "primul ghiocel", am observat ghiocelul ca vestitor al primăverii
şi am formulat propoziţii despre vremea de afară, despre primăvară şi mărţişor.
Ne-am amintit semnul de punctuaţie: punctul 
şi am făcut cunoştinţă cu un alt semn de punctuaţie: semnul exclamării sau al mirării.
La final am descoperit o poezie și un cântec vesel: Mărțișor


Foto: Diana

Foto: Filip

Foto: David-Andrei

Foto: Răzvi

Foto: Sara-Gabriela
















"Mândra primăvara" de Andrei Cecan



Am început încă de joi să lucrăm mărțișorul pentru MAMA.
Cum numărul și cifra 3 a fost tema noastră la matematică, 
am înșirat câte trei mărgele pe câte două fire de sârmulițe.
Doamna educatoare împreună cu Mihăiță au pregătit sârmulițele de înșirat.
Mihai a înșirat, pe un fir de sârmă, o mărgică albă și una mov, 
iar doamna educatoare a răsucit firul de sârmă așezând mărgele la mijlocul ei. 
Așa au apărut cele două fire se sârmă pe care noi am înșirat mărgele. De două ori câte 3, cei mai experimentați în ale număratului au aflat că sunt la un loc 6 mărgele.
Andreea a pregătit firele de mărţişor.
Doamnele educatoare au răsucit firele, au montat un ineluș și au legat firul de mărțișor.
Am lucrat în echipă, așa că unii colegi care au lipsit
 au fost bucuroși să aibă câte un mărțișor gata pregătit pentru a-l oferi cu drag mamei.
Fiecare copil și-a scris numele pe un plic micuț și fericit să adăpostească
 mărțișorul din pietre înșirate cu grijă de inimoșii îndemânateci.



















Firele de mărțișor au avut drept canaf ursuleți din hârtie.
Andreea a ajutat la pregătirea mărțișoarelor în timpul așteptării tatălui după masa de prânz.

































Multumim pentru mărțișoare!



Săptămâna următoare se anunță tot sub semnul iubirii în sfera viețuitoarelor fără grai.
Iubirea mamei pentru copilul ei și a puiului  pentru mama.
Ne pregătim pentru ziua mamei.

Deja ideea există. O brățară pentru mama.
Argila are nevoie de timp să se usuce așa că modelăm bilele de pe acum.
Lucrăm în echipă. Copiii modelează bile, 
doamnele educatoare realizează orificiile pentru a trece șiretul elastic.

Fotografii realizate de inimoşi

Foto: Ştefan

Foto: Roxi

Foto: David-Mircea











Foto: Sara-Gabriela

Foto: Mihai









Aurelia Cobzaru, educatoare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu